- 5 April 2023
- Tags Icr Icr varsovia Jurnal filozofic Noica Państwowy Instytut Wydawniczy
Tradus recent în limba polonă de Ireneusz Kania, la Editura PIW, volumul Jurnal filozofic al lui Constantin Noica va fi lansat joi, 13 aprilie 2023, ora 18:00, la Librăria De Revolutionibus din Cracovia, eveniment organizat în parteneriat cu ICR Varșovia. La discuția despre carte vor participa: Ireneusz Kania, traducătorul cărții, Andrzej Zawadzki, autorul prefeței, teoretician și istoric al literaturii, cadru didactic al Universității Jagiellone, autorul unor traduceri din Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu. Moderatorul discuției va fi Mateusz Burzyk, redactor al mensualului socio-cultural Znak.
Ireneusz Kania este lingvist şi specialist în studii romanice, traducător, eseist, expert în culturile şi religiile Orientului şi în iudeo-creştinism, autorul a peste 100 de volume traduse din 16 limbi. Este cel mai titrat traducător de limba română în Polonia, printre realizările sale numărându-se o mare parte din scrierile lui Cioran, Eliade şi Noica.
În organizarea acestui eveniment de lansare, Institutul Cultural Român de la Varșovia se alătură Editurii PIW (Państwowy Instytut Wydawniczy), una dintre cele mai vechi și mai prestigioase edituri din Polonia, care a publicat, în luna martie a acestui an, volumul românesc.
Remarcabilul filosof Constantin Noica este un strălucit reprezentant al generației de gânditori și scriitori români născuți în jurul anului 1910, din care fac parte, printre alții, și Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu. Mai puțin cunoscut în străinătate, deoarece nu a mai părăsit România după cel de-al Doilea Război Mondial, a format, la rândul său, o generație de intelectuali care au jucat un rol important nu numai în viața culturală, ci și în cea politică și publică a României post-revoluționare.
În volumul Jurnal filozofic, autorul apare ca un spirit viu în căutarea drumului intelectual printre sensurile culturii. Literatura, muzica, discuțiile cu prietenul, dar și o serie de întâmplări concrete devin puncte de pornire ale reflecțiilor filosofice. Printre temele recurente se numără cele biblice și cele referitoare la Școală – văzută ca un loc de întâlnire a persoanelor care se inspiră reciproc. Cartea, construită din mini-eseuri, comentarii și chiar aforisme, reprezintă o mărturie a libertății spiritului, a extraordinarei lucidități și sensibilități aproape tandre care l-au caracterizat pe Constantin Noica.