Ecaterina Teodoroiu, o legendă pusă în scenă, la ICR Londra

Seria permanentă de teatru de la Institutul Cultural Român din Londra continuă, în 18 şi 19 octombrie, cu piesa „Ecaterina Teodoroiu”, o producţie a Asociaţiei femeilor din teatru If... /Dacă... pentru femei, fondată şi condusă de regizoarea Liana Ceterchi. ICR Londra prezintă acest nou spectacol, realizat special ca parte a ambițiosului program prilejuit de Anul Centenarului în Marea Britanie.

Realizată în limba engleză, producția este inspirată din viaţa uneia dintre cele mai îndrăgite personaje istorice ale României, singura femeie-soldat care a luptat pe sângeroasele fronturi ale României în Primul Război Mondial. Scrisă şi regizată de Liana Ceterchi, piesa beneficiază de o distribuţie redutabilă, formată din actori români care locuiesc şi activează în Marea Britanie: Olivia Negrean, Sabina Bijan şi Alin Bălăşcan.

Recunoscută pentru personajele feminine puternice pe care le transpune, cu imaginație şi curaj, în scenă - precum Zelda Fitzgerald, Vivien Leigh, Charlotte Salomon sau, mai recent, Principesa Ileana - Liana Ceterchi aduce, de această dată, în atenţia publicului britanic şi român deopotrivă, figura exemplară a Ecaterinei Teodoroiu, o simplă tânără născută într-un sat de lângă Târgu-Jiu, care a uimit şi inspirat, prin curajul şi determinarea sa, generații întregi.

Până acum, în seria permanentă de teatru au fost jucate peste zece spectacole, care s-au bucurat de mare succes de public şi presă, printre care amintim „Declar pe propria răspundere” de şi cu Alina Şerban; „Batista de nori & Inima de gaz” după Tristan Tzara, în regia lui Cristian Luchian; ”Ashes Afar” de Andreea Borţun, în regia lui Bobi Pricop; „Iona” de Marin Sorescu în regia lui Sharon Willems; „De ce fierbe copilul în mămăligă” de Aglaja Veteranyi, regizat de Dana Paraschiv; „Bătăliile Reginei”, spectacol bazat pe jurnalele de război ale Reginei Maria şi regizat de Cristian Luchian, dar şi piesa „Olimpicii”, o producţie a companiei româno-britanice Eye Opening Theatre Company.


Mai multe detalii la www.icr-london.co.uk și https://www.facebook.com/ICRLondon/