Scriitorul Dan Lungu participă la ediția 71 a Târgului de Carte de la Madrid, Parcul Retiro, care are loc în perioada 25 mai - 10 iunie 2012 și unde ICR Madrid participă pentru prima dată cu stand propriu (Stand 19). Pe 2 iunie, Dan Lungu participă la o sesiune de autografe la standul ICR Madrid (19:00 – 20:00) și, pe 3 iunie participă la întâlnirea cu scriitorul și jurnalistul Ignacio Vidal Folch (El País) alături de scriitorii Florin Lăzărescu, Sorin Gherguţ și traducătoarea Marian Ochoa, în Pavilionul Târgului (17:00 – 18.00h.).
Dan Lungu are două cărți publicate în Spania, “El paraíso de las gallinas. Falsa novela de rumores y misterios”, Editura Icarria, Nadhari Narrativa, 2011 („Raiul gainilor. Fals roman de zvonuri si mistere”) și “Soy un vejestorio comunista”, Editura Pre-Textos, 2009 (“Sunt o babă comunistă!”).