Concert Nea Vasile şi Taraful de la Mârşa la Festivalul Respect de la Praga

Nea Vasile şi Taraful de la Mârşa vor concerta sâmbătă, 15 iunie 2019, ora 15:50, în cadrul Festivalului Internațional de Muzică Respect, care va avea loc la Centrul de Agrement Holešovice (Železničářů 204/6, Praga 7). Evenimentul este organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Praga.

Cea de a XXII-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Respect va avea loc în zilele de 15 și 16 iunie și va aduce în fața publicului artiști locali și internaționali cunoscuți, precum Tony Allen (Nigeria/Marea Britanie), Como Mamas (SUA), Debashish Bhattacharya Trio (India), Tomáš Liška & Invisible World (Cehia/Turcia/Serbia).

Vasile Dinu din comuna Mârșa, județul Giurgiu, în vârstă de 82 de ani, este solist şi, ocazional, cântăreţ la ţambal. Este ultimul mestru al genului, care păstrează încă în repertoriul său caracteristicile secolelor XIX şi XX. La Praga vine cu o formula autentică, curat acustică dar în acelaşi timp energică, alcătuită din vioară, acordeon, ţambal mic şi mare şi contrabas. Uşa către lume i-a fost deschisă de regizorul Hanno Höfer, fondatorul trupei de blues Nightlosers. În Balcani, Nea Vasile are o reputaţie de necontestat, cu trupa Zdob şi Zdub a înregistrat hit-ul Dimineaţa pe răcoare. Piesa a ajuns rapid punct de referinţă în repertoriul balcanic mondial, iar varianta cu trupa Lemon Bucket Orchestra a fost nominalizată la premiul canadian Juno.

Nea Vasile va cânta acompaniat de Taraful de la Mârșa, ce îi are în componență pe Costică Dinu - țambal mare și mic, Tiu Zaharia – contrabas, Lilian Grigore – acordeon, Relu Ștefan - vioară și Ion Barla - acordeon.

„Taraful tradițional din România” a fost propus pentru includerea în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității începând cu anul 2020.

Biletele la festival pot fi achiziţionate de pe site-ul: rachot.cz