Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Primăria oraşului Leova şi Biblioteca Publică Raională din Leova organizează o serie de evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri şi Zilei Limbii Române. Evenimentele vor avea loc pe data de 31 august în oraşul Leova, după următorul program:
ora 15.00 Cimitirul oraşului Leova
Te Deum şi slujbă de pomenire pentru ostaşii români căzuţi în Primul Râzboi Mondial. În cimitirul oraşului Leova se află 4 mormite ale ostaşilor români căzuţi în ianuarie 1918. Toate mormintele au fost recent restaurate prin eforturile şi contribuţia unui grup de cetăţeni şi oameni entuziaşti din oraşul Leova. Participă: acad. Valeriu Matei, director ICR Chişinău; Vitalie Gărgăun - primarul oraşului Leova şi Valeriu Mercuşev - consilier local Leova.
ora 16.00 Biblioteca Publică Raională din Leova
Vernisajul expoziţiilor: "Nicolaus Olahus – primul umanist de origine română" şi "George Enescu - personalitate a culturii româneşti şi universale” realizate de ICR Chişinău. Ambele expoziţii vor beneficia de ample prezentări din partea acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chişinău. Evenimentele vor fi urmate de un recital de poezie dedicat Limbii Române susţinut de elevii de la liceul din localitate şi poetul Valeriu Matei.
ora 19.00 Open Air centrul oraşului Leova
Recital de flaut şi chitară „Dansuri ale lumii” susţinut de Bogdan Mihăilescu şi Cristina Răducanu.
Parteneri media: TVR Moldova, Radio Chişinău şi Radio Datina.