Regina Maria în Istanbul

Simpozionul a fost organizat în contextul deschiderii cursurilor de limbă română la Universitatea Bosforului. Regina Maria este personalitatea istorică din România cea mai cunoscută la Universitatea Bosforului (fostul Robert College american), în campusul căreia Regina rezida în timpul vizitelor sale la Istanbul.
La simpozion au vorbit: Prof.Dr. Ayşe Soysal, rectorul Universității Boğaziçi, Prof.Dr. Mihai Maxim, directorul ICR Dimitrie Cantemir- Istanbul (si în calitate de moderator), ALR Principesa Margareta si Principele Radu, Prof.Dr.John Freely, Universitatea Boğaziçi și Dr.Narcis Dorin Ion, directorul Muzeului Bran. 
Expozitia de fotografie a fost organizată prin grija ICR Istanbul, cu materiale documentare furnizate de către Muzeul Bran si Casa Regală, materiale care vor fi ulterior donate Muzeului Boğaziçi University Cultural Heritage. ICR Dimitrie Cantemir Istanbul intentionează să organizeze, în perspectivă, un punct memorial Regina Maria în cadrul Muzeului Boğazici University Cultural Heritage.
Cu această ocazie a fost lansat si volumul Residences and Families of the Nobilities in Romania, coordonat de Narcis Dorin Ion, volum prezentat de asist.univ.drd.Silvana Rachieru, director adjunct al ICR Istanbul.