Ȋn perioada 10-11 ianuarie 2023, la sediul Uniunii Arhitecților din România, a avut loc cea de-a doua etapă de evaluare a proiectelor înscrise la Concursul național pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 18-a ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură – la Biennale di Venezia. Ediția din 2023 a Bienalei de Arhitectură de la Veneția se va desfășura în perioada 20 mai – 26 noiembrie 2023, cu previzionare pentru specialiști și presă în zilele de 18 și 19 mai 2023.
Comisia de selecție a evaluat cele trei proiecte calificate în etapa a II-a, acordând punctaje pentru criteriile prevăzute în Regulamentul de organizare a Concursului, respectiv:
- unitatea conceptului pentru ambele spații;
- fezabilitatea proiectului: posibilitatea de realizare practică (montare, demontare şi transport) şi încadrarea în bugetul estimat (raportul între costurile estimate şi rezultatele așteptate; relevanța/oportunitatea costurilor propuse pentru implementarea proiectului);
- strategia de promovare a proiectului în cadrul Bienalei şi în afara acesteia.
Cele trei proiecte tratează tema „Laboratorul viitorului” (Laboratory of the future), propusă de curatorul ediției din anul 2023 a Bienalei, Lesley Lokko, în trei abordări distincte, punând în valoare patrimoniul cultural și arhitectural românesc și aducând în discuție problematici relevante pentru urbanitatea contemporană la nivel global. Toate cele trei proiecte au răspuns recomandărilor juriului transmise în etapa anterioară, prin detalierea aspectelor care țin de materializarea sistemelor expoziționale în acord cu cerințele tehnice, logistice și bugetare definite prin regulamentul de concurs.
În urma centralizării punctajelor acordate de către fiecare membru al Comisiei, a fost desemnat câștigător, cu un punctaj de 90,29, proiectul ACUM-AICI-ACOLO; Curator si coordonator proiect: Emil Ivănescu, Manager proiect: Simina Filat, Coordonator cercetare științifică și catalog: Cătălin Berescu, Coordonator realizare machete și expozoare: Păsărin Anca; Colaboratori: Ana Maria Zahariade, Mihai Medvedovici, Robert Zotescu, Petruț Viașcu.
Conform motivării Comisiei de evaluare, miza principală a proiectului este identificarea vectorilor de schimbare în bine la nivel urban, prin cultivarea ideilor inovatoare și a soluțiilor non-standard pentru un oraș mai locuibil și mai rezilient. Sunt scoase din arhivele Muzeului Național Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida” din București și puse sub lumina reflectoarelor exemple de creații tehnologice care oferă o perspectivă asupra trecutului recent privit ca laborator de producere a viitorului. Sunt expuse de asemenea peste 100 de proiecte ale unor autori contemporani din diverse domenii creative și culturale, ca sursă de inspirație pentru scenarii de abordare a unor probleme actuale. Stimularea curiozității și imaginarea unor spații sigure pentru libertate în gândire și pentru creație sunt considerate premize ale unei dezvoltări a orașului mai echilibrate și echitabile.
Experiența senzorială oferită de materialele naturale care pot fi atinse, și componenta de promovare a patrimoniului botanic din România (prin referința la banca de semințe) ca resursă valoroasă pentru viitor – așa cum sunt dezvoltate în Noua Galerie a IRCCU Veneția, reprezintă un conținut care vine în completarea celui din Pavilion, răspunzând crizelor actuale din perspective diferite, complementare.
Proiectul care a obținut locul al doilea, cu 81,86 de puncte, este INCUBATORS OF COEXISTENCE; curator: Silviu Virgil Aldea; autori: Mircea Călin Munteanu, Camelia Sisak, Tamas Sisak, Cristian Panaite, Ana Horhat; colaboratori: Vasiluț Robert, Violeta Frișan, Verona Musteață, Diana Sava, Mihai Șom, Andrei Ionuț Zota.
Juriul a apreciat ideea de respectare a altor forme de viață în mediul urban și de analizare a ecosistemului complex creat de toate aceste entități care se inter-condiționează reciproc.
Sunt prezentate o serie de proiecte valoroase și relevante pentre contextul arhitectural românesc și care oglindesc într-o manieră relevantă fenomenul de integrare a mediului natural în cel urban. Proiectul propune o radiografie actuală, sinceră și relevantă a unor fenomene vii, în plin proces de desfășurare.
Atmosfera generală, relația interior-exterior, modul în care diferitele peisaje se suprapun de-a lungul parcurgerii spațiului sunt aspecte remarcabile în cadrul acestui proiect expozițional.
Locul al treilea a revenit proiectului PENDANT SPACES; autori: Ștefania Sava, Anamaria Cristina Preotesoiu, Alina Georgiana Ionescu, Sofia-Cristina Georgescu, cu un punctaj de 76,00.
Juriul a apreciat interpretarea poetică a limitei spațiului construit și a conceptului grădinii, abordarea filozofică a prezenței umane într-un spațiu natural și în același timp interior, problematizarea ideii de realitate versus imaginea realității.
Conceptul artistic puternic, cu referințe culturale multiple, este ușor de experimentat, memorabil și clar exprimat arhitectural.
Proiectul invită la reflecție asupra propriei persoane și este o ocazie de introspecție.
Uniunea Arhitecţilor din România va acorda următoarele premii:
Premiul I, pentru proiectul câştigător, în valoare de 6500 lei/net;
Premiul II, pentru proiectul situat pe locul II, în valoare de 4500 lei/net;
Premiul III, pentru proiectul situat pe locul III, în valoare de 3500 lei/net.
Participanţii la etapa a II-a a Concursului pot depune contestații privind exclusiv modalitatea în care a fost respectat regulamentul de organizare a Concursului, conform art. 9 din Regulamentul de organizare a Concursului, la sediul Uniunii Arhitecților din România din str. Jean Louis Calderon nr. 48, sector 2, 020038 București sau online, prin e-mail, la adresa bav2023@uniuneaarhitectilor.ro până la data de 12 ianuarie 2023, ora 17.00. Acestea vor fi analizate şi soluţionate până la data de 16 ianuarie 2023 de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor. Anunțarea câștigătorului va avea loc în urma soluționării contestațiilor, în data de 16 ianuarie 2023.
Punctajele obținute de toți participanții, pe parcursul celor două etape ale Concursului, pot fi consultate în Anexe:
- Punctaje Etapa I;
- Punctaje Etapa II.