- 14 March 2022
- Etichete Icr Festivalul filmului mondial Poppy field
Lungmetrajul „Poppy Field” regizat de Eugen Jebeleanu participă, în perioada 19-26 martie 2022, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Paris, la Festivalul Filmului Mondial, organizat de Forumul Institutelor Culturale Străine (FICEP). Evenimentul, organizat în colaborare cu Mairie de Paris, are loc la cinematograful Les 3 Luxembourg și regrupează filme din 15 state ale lumii. Tema ediţiei din 2022 este „Film premiat”.
„Poppy Field” va fi proiectat joi, 24 martie, ora 18.00 și va fi urmat de filmul germano-român „Tonni Erdmann”, regizat de Maren Ade, de la ora 20.00.
Eugen Jebeleanu și-a început cariera ca regizor de teatru și de mai bine de 10 ani și-a concentrat eforturile artistice pe proiecte politice și sociale. În 2010 a fondat alături de dramaturgul Yann Verburgh o companie de teatru numită Compania 28. Din 2016 a colaborat cu Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, unde a realizat trei spectacole. În 2017 a regizat „Căpcăuni”, un proiect recompensat de către Fédération d’Associations de Théâtre Populaire (FATP). Pentru spectacolul „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” din 2019 a primit premiul pentru cea mai bună regie în cadrul Galei UNITER. Spectacolul "I Was Looking at the Ceiling and Then I Saw the Sky", de John Adams, este o colaborare cu Opera din Lyon și reprezintă primul său proiect de operă contemporană. Spectacolele sale au fost invitate în numeroase festivaluri din România, Polonia, Danemarca, Germania, Moldova.
„Câmp de maci”, debutul în cinematografie al regizorului Eugen Jebeleanu, a avut premiera în România la TIFF şi a fost prezentat în premieră mondială la cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional Tallinn Black Nights (PÖFF). Lungmetrajul are în palmares șase premii internaționale, două dintre acestea fiind acordate pentru cea mai bună interpretare actorului Conrad Mericoffer (la Festivalul Internațional de Film Gijón și Festivalul Internațional de Film de la Torino). În România, filmul a fost prezentat în premieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), unde a fost recompensat cu două premii: Premiul pentru Cea mai bună regie și Premiul Publicului. Filmul a primit în 2021 premiul pentru cel mai bun prim film la Festivalul de la Namur (Belgia). Realizat după un scenariu de Ioana Moraru, filmul prezintă o zi din viața lui Cristi (Conrad Mericoffer), un tânăr jandarm din București. În timpul unei vizite scurte a lui Hadi (Radouan Leflahi), bărbatul cu care are o relație la distanță, Cristi și colegii lui participă la o intervenție într-un cinematograf din centru, unde o serie de protestatari sabotează proiecția unui film LGBTQ+. În mijlocul scandalului din cinema, o relație pasageră din trecut cu un alt bărbat revine în prezent, amenințându-i stabilitatea profesională și personală.
Organizat de mai mulți ani de către FICEP, festivalul a avut până în acest an o componentă strictă, privilegiind primul film al unui autor străin. ICR Paris a participat de fiecare dată la acest festival.