jurist, politician şi scriitor român
Mihail Fărcăşanu a fost preşedintele organizaţiei Tineretului Naţional Liberal din 1940 până în 1946. Urmărit de autorităţi pentru acţiunile sale anti-comuniste, a reuşit să fugă din ţară în 1946, fiind ulterior condamnat la moarte în contumacie. A fost membru în Comitetul Naţional Român şi în Liga Românilor Liberi, fiind ales preşedinte al acesteia în 1953. A fost primul director al secţiei române a postului de radio „Europa Liberă". Principala sa operă literară este romanul „Frunzele nu mai sunt aceleaşi", publicat în 1946 sub pseudonimul Mihail Villara, roman care a fost distins cu premiul editurii Cultura Naţională.
După studii de ştiinţe politice la London School of Economics sub îndrumarea profesorului Harold Laski – care devine ulterior preşedintele Partidului laburist englez, Mihail Fărcăşanu îşi finalizează studiile cu doctoratul în ştiinţe juridice la Universitatea Friedrich Wilhelm din Berlin, sub conducerea celebrului profesor de drept şi om de ştiinţă german Carl Schmitt, cu teza „Despre evoluţia istorică a conceptului de monarhie".
În anii 1939-1944 duce o viaţă publicistică prodigioasă. În 1939 este numit editor şef al revistei „Romanian Quarterly", publicaţie trimestrială a Societăţii Anglo-Române, în care Fărcăşanu semna un important eseu intitulat „The sense of the new political regime of Romania". În septembrie 1940, Dinu Brătianu îl numeşte preşedinte al Tineretului Naţional Liberal. Cu toate că activitatea partidelor politice fusese suspendată de generalul Ion Antonescu, Partidul Naţional Liberal şi-a continuat o anumită activitate, în special în domeniul publicistic. În perioada 1940-1944, Mihail Fărcăşanu a condus redacţia oficiosului PNL (Partidul Naţional Liberal), „Românul", a lucrat în comitetul de redacţie al revistei „Pământul românesc" şi a publicat articole în periodicul antitotalitar „Viaţa Nouă". În 1942 publică eseul „Libertate şi existenţă". Între 1943-1944 a fost corespondent de război pe Frontul de Est. Imediat după 23 august 1944 este reînfiinţat cotidianul „Viitorul", organul Partidului Naţional Liberal (interzis din 1938, mai întâi de regele Carol al II-lea, apoi de Ion Antonescu), iar Mihai Fărcăşanu devine directorul ziarului. Prin editorialele pe care le scrie, face din acest ziar o tribună de luptă pentru apărarea libertăţii, pentru salvarea instituţiilor democratice din România, grav ameninţate prin prezenţa trupelor Armatei Roşii în ţară.
În 1946, Mihail Fărcăşanu părăseşte ilegal România împreună cu soţia sa, Pia Pillat, şi prietenul Vintilă Brătianu. Familia Fărcăşanu s-a stabilit la New York, unde Mihail Fărcăşanu va deveni unul din elementele cele mai active ale emigraţiei româneşti din Statele Unite. El s-a angrenat imediat în organizarea politică a exilului românesc.
După Congresul Europei de la Haga (7-11 mai 1948), sub preşedenţia lui Winston Churchill, la 25 octombrie 1948 a fost înfiinţată Mişcarea Europeană Internaţională, organizaţie neguvernamentală formată din personalităţi politice din diferite ţări europene, care se declarau susţinători ai principiului unei Europe unite. România era reprezentată de Grigore Gafencu, Nicolae Caranfil, Mihail Fărcăşanu şi Iancu Zissu, care au semnat documentele de constituire în calitate de membri fondatori.
În 17 martie 1949, Guvernul Statelor Unite înfiinţase Comitetul pentru o Europă Liberă şi postul Radio Free Europe. La data de 14 iulie 1950 românii au putut auzi prima emisiune care le era destinată la Radio Europa Liberă. Datorită eforturilor lui Mihail Fărcăşanu, limba română a fost a doua limbă în care se trasmiteau ştirile postului (prima fiind transmisiunea în limba cehă din 4 iulie 1950). În primii ani de existenţă ai postului de radio, CIA şi Departamentul de Stat al Statelor Unite elaborau directive de principiu referitoare la conţinutul politic al emisiunilor postului. Astfel, autorităţile americane au cerut ca emisiunea în limba română să nu se mai difuzeze ştiri referitoarea la Basarabia şi Bucovina, deoarece Statele Unite recunoscuseră alipirea lor de Uniunea Sovietică. Din cauza acestor divergenţe, în 1953 Fărcăşanu a demisionat din funcţia de director al secţiei române.
Mihail Fărcăşanu s-a stins din viaţă la vârsta de aproape 80 de ani, la 14 iulie 1987 şi nu a mai putut vedea prăbuşirea generală a comunismului în Europa de Est. S-a stins cu durerea în suflet că nu a putut face mai mult pentru poporul său, pe care l-a iubit mai presus de orice, măcinat de procese de conştiinţă că şi-a părăsit ţara şi a dăunat familiei prin acţiunile sale politice.
„Drumurile m-au dus în altă parte
Pe mişcătoarea lor rătăcire
Şi lângă noi n-a rămas decât fumul gândului
Ceaţa uşoară a aducerii aminte." (Vis, Mihai Fărcăşanu, 1945)
„Era dintre acei intelectuali care văd idei, le trăiesc şi le apără până la ultimele consecinţe, însă nu cu un fanatism dogmatic şi nici cu teatralitatea unor retori, specialişti în acrobaţii verbale, ci cu luciditate şi cu simţ al măsurii. Făcea parte dintre acei oameni care, chiar şi în cele mai potrivnice circumstanţe ale vieţii, izbutesc să păstreze intactă concordanţa dintre gând, vorbă şi faptă…" (Adrian Anghelescu – Prefaţă la Scrisori către tineretul român, ediţia 2002)
„Mihail Fărcăşanu ilustrează posibilitatea unei sinteze fecunde între personalismul liberal şi ataţamentul constituţional. Campaniile sale, din ţară sau din exil, anticipează, simbolic, eforturile de după 1989 de a imagina o alternativă la patriotismul gregar şi nevertebrarea civică. Tradiţia libertăţii, românească şi europeană, îşi recunoaşte în Fărcăşanu un precursor şi o voce distinctă. În egală măsură, destinul său, marcat de a o tragică damnatio memoriae, este parte din traseul unei întregi elite politice şi intelectuale confruntate cu opţiunea binară a colaborării sau distrugerii. (...) Privind retrospectiv, cariera publică a lui Mihail Fărcăşanu infirmă una dintre judecăţile vehiculate în spaţiul intelectual de la noi, anume inexistenţa unei culturi antitotalitare în mediul autohton. În acord cu această viziune simplificatoare, vocile româneşti dedicate pluralismului şi libertăţii ar fi fost minore ca rang, dacă nu cumva întru totul absente." (Ioan Stanomir, istoric)
Surse:
Zbor spre libertate. Scrieri din exil, de Pia Pillat Edwards, Editura Vremea, Bucureşti, 2007
http://www.revista22.ro/mihail-farcasanu-sau-incercarea-istoriei-5674.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_F%C4%83rc%C4%83%C5%9Fanu#_ref-13
