Expoziția Mihail Kogălniceanu şi epoca Daciei literare

Ampla expoziție aduce în atenția publicului o serie de documente de arhivă, documente istorice, facsimile, fotografii de familie etc, menite să reconstituie atmosfera literară și cea politică a epocii în care a trăit și a activat unul din cei mai importanți promotori ai ideilor pașoptiste, ai Unirii și ai constituirii României moderne: Mihail Kogălniceanu. Familia Kogălnicenilor, mari proprietari de pământ din zona fostului judeţ Fălciu, îşi trăgea numele de la râul Kogâlnic, din judeţul basarabean Orhei, pe malurile căruia se întemeiaseră primele familii cunoscute încă din secolul al XVII-lea. Mihail era fiul marelui vornic Ilie Kogălniceanu și al Catincăi Stavillă, care fusese crescută în familia viitorului domn al Moldovei, Mihail Sturza. Referitor la familia sa, Mihail Kogălniceanu afirmă: „maica mea, Catinca, născută Stavilla, era coborâtoare dintr-o familie genoveză, stabilită de secole în vechea colonie genoveză Cetatea Albă (Akerman), de unde apoi s-a fost răspândit în toată Basarabia, unde şi astăzi sunt mulţi proprietari purtând numele de Stavillă”. Mihail Kogălniceanu s-a născut în Iaşi, la 6 septembrie 1817, după cum rezultă din însemnarea originală scrisă de tatăl său în Ceaslovul naşterilor şi morţilor familiei Kogălniceanu: „Să ştie că s'au născut fiul nostru Mihail tot în zilele Preaînălţatului domn Scarlat Callimac la anul 1817, septembrie 6, gioie demeneaţa în zori de ziuă în ceasurile de noapte la nouă ceasuri, în ziua prăznuirei uneia dintre minunile Sfântului Arhanghel Mihail şi l-au botezat luminata domniţă Mărioara Callimac”. A fost botezat în religia ortodoxă, în 14 ale aceleiaşi luni, la biserica Sf. Gheorghe din Iaşi, de către economul Antonie. A fost educat mai întâi la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași, apoi a fost instruit de către Gherman Vida, un călugăr care aparținea Școlii Ardelene. Cursurile primare le-a urmat la pensionul lui Victor Cuénim din Iași şi la Institutul francez al lui Lincourt de la Miroslava, localitate aflată în apropiere de Iaşi. În această perioadă, a fost coleg cu Vasile Alecsandri și Alexandru Ioan Cuza. În vara anului 1834, la vârsta de 17 ani, ajutat de domnitorul Sturdza, Kogălniceanu a pleacat să studieze la Colegiul din Paris. Șederea sa în Lunéville a fost întreruptă de intervenția oficialităților țariste, care implementaseră în Moldova Regulamentul Organic, și care considerau că studenții de la Colegiul Lunéville asimilau idei rebele. Astfel, s-au făcut presiuni și toți studenții moldoveni, inclusiv fiii lui Sturdza și ai altor nobili, au fost retrași din școlile franceze la sfârșitul anului 1835 și au fost înscriși la instituțiile de învățământ din Prusia. Kogălniceanu s-a înscris la Universitatea Humboldt din Berlin. Conform propriilor mărturii, în perioada studiilor de la Berlin, grupul de studenți moldoveni, din care făcea parte și Kogălniceanu, a fost ținut sub supravegherea atentă de către domnitorul Sturdza. Personalitate marcantă a secolului XIX, Mihail Kogălniceanu a fost om politic de anvergură, care a traversat mai multe epoci, apoi a fost istoric important, scriitor, jurnalist, diplomat, membru fondator al Societăţii Academice Române și președinte al Academiei Române. Împreună cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza, căruia i-a fost „tainic sfătuitor”, îndeplinind diverse funcţii și misiuni, a întocmit un amplu plan de reforme, punând bazele constituirii statului român modern. Prim-ministru, titular la Ministerul de Interne și Ministerul de Externe, Kogălniceanu a fost unul dintre cei mai importanţi oameni de stat ai generaţiei sale, atât în perioada lui Cuza, cât și cea a regelui Carol I. România și-a dobândit Independenţa de stat în perioada mandatului său la conducerea Ministerului de Externe. Personalitate cu vastă experienţă politică și diplomatică, Kogălniceanu a fost unul dintre liderii marcanţi ai Partidului Naţional Liberal. Mihail Kogălniceanu a fost unul dintre cei mai importanţi oameni de cultură ai secolului al XIX-lea, contribuind la cercetarea istoriei naţionale și la dezvoltarea literaturii române. Activitatea sa editorial-publicistică atinge apogeul la 30 ianuarie 1840, când Mihail Kogălniceanu, împreună cu alţi colegi de generaţie, pune bazele revistei Dacia literară. În articolul „Introducţiune” din primul număr al revistei, Mihail Kogălniceanu a militat pentru combaterea imposturii și a imitării fără discernământ a scriitorilor străini și a traducerilor mediocre, optând pentru crearea unei literaturi cu specific național, inspirată din „istorie, natură și folclor”. Preluate din estetica romantică europeană, ecoul acestor deziderate pot fi regăsite în operele generației pașoptiste, reprezentate de Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Constantin Negruzzi, Al Donici, C. Stamati, Grigore Alexandrescu etc. În cadrul aceluiași program, Kogălniceanu a luptat, de asemenea, pentru unitatea limbii literare, pentru introducerea alfabetului latin, respingând exagerările curentelor latiniste, pentru dezvoltarea unui spirit critic obiectiv („Critica noastră va fi nepărtinitoare. Vom critica cartea, iar nu persoana”- a fost dezideratul estetic și etic al Daciei literare) și impunerea unui sistem de valori pentru publicul autohton. Având un program radical pentru vremea sa, revista Dacia literară fost suspendată după apariția primelor șase numere grupate în trei volume. Ea va mai apărea abia după 1859, în ediția a doua. Ca semn de recunoștinţă pentru contribuţia sa la dezvoltarea culturii, spre apusul vieții, Kogălniceanu a fost ales președinte al Academiei Române. Mihail Kogălniceanu a încetat din viaţă pe 20 iunie 1891, la vârstă de 74 de ani, la Paris. A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iaşi. Mihail Kogălniceanu și-a depășit epoca. Legat de rolul pe care l-a jucat Kogălniceanu de-a lungul întregii sale cariere politice și culturale, A.D Xenopol spune: „Mihail Kogălniceanu a fost una din acele naturi alese ce greu încap câteva alăturea într-un veac; pentru care timpul care l-a trăit a fost prea scurt şi spaţiul în care i-a fost învoit să se mişte prea neîncăpător spre a dezvolta uriaşa putere a concepțiunilor, cugetărilor si năzuințelor lui”, iar Octavian Goga completează: „Ce bloc formidabil de stâncă, ce mare senior al trecutului! Personalitatea lui se aşterne dominatoare de-a curmezişul veacului al XlX-lea la noi, sentinţele lui îşi păstrează valoarea axiomatică în gândirea omului. Privit în diversele ipostaze, de îndrumător cultural şi istoric, de om politic, cumpănind trebile sau iţele echilibrului internaţional, cu cât îl apropii mai mult de orice parte, la orice punct al vieţii sale, el câştigă în faţa celui mai exigent analist. Pe seama unei judecăţi normale deprinsă să puie la cântar oamenii, stări şi lucruri cu gândul de a desluşi liniile mari ale trecutului unui popor, Kogălniceanu apare cu o semnificare cu totul particulară (...), e cel dintâi creier românesc organizat în sens modern, care primeşte şi elaborează problemele gândirii continentului din vremea lui pentru a le pune de acord cu interesele naţionale”.