Conferința „Romanitatea orientală și Italia din Antichitate până în secolul XX“, la Accademia di Romania

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din București și Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Departamentul de Științe Politice al Universității Roma Tre și Associazione Italiana di Studi del Sud-Est Europeo organizează, în perioada 17-18 iunie 2019, conferința internațională „Romanitatea orientală și Italia din Antichitate până în secolul XX“. Găzduită de Accademia de Romania, conferința își propune prezentarea și interpretarea unor izvoare noi importante pentru studierea relațiilor dintre Romanitatea orientală și Italia, prezentarea dinamicii relațiilor dintre Romanitatea orientală și Italia în diferite contexte istorice și evoluția relațiilor dintre Italia și spațiul românesc în diferite epoci istorice.

Vor susține prelegeri Valentin Victor Bottez (Universitatea din București), Lucrețiu Mihailescu-Bîrliba (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), Roxana Gabriela-Curcă (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), Ioan Carol Opriș (Universitatea din București), Manuela Dobre (Universitatea din București), Antonio Ibba (Università degli Studi di Sassari), Alessandro Teatini (Università degli Studi di Sassari), Marian Coman (Universitatea din București), Sorin Grigoruță (Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iași), Antonio D’Alessandri (Università degli Studi Roma Tre), Adrian-Bogdan Ceobanu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), Adrian Vițalaru (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași).

Romanitatea orientală s-a format către sfârșitul Republicii romane și începutul Principatului, atunci când contactele deja existente între locuitorii peninsulei italice și populațiile din Balcani au căpătat forme juridice, îndeosebi prin transformarea teritoriilor balcanice în provincii romane. De-a lungul secolelor, această romanitate a menținut (cu intensități variabile) legăturile cu comunitățile italice, izvoarele literare, epigrafice, arheologice, iconografice ilustrând aceste conexiuni în multiple conotații istorice (politice, militare, economice, culturale, religioase etc.). Din această perspectivă, conferința va fi organizată în 3 secțiuni: Antichitate, Perioada medievală și premodernă și Istoria secolelor XIX-XX.


program