Avanpremiera filmului românesc AUTOBIOGRAFIA LUI NICOLAE CEAUŞESCU de Andrei Ujică

Miercuri, 24 august 2011, la orele 21:30, la Cinema Monumental Saldanha, CLAP FILMES prezintă avanpremiera filmului românesc AUTOBIOGRAFIA LUI NICOLAE CEAUŞESCU de Andrei Ujică. Filmul a avut premiera mondială la ediția 2010 a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, dupa care a fost prezentat, în toamna anului trecut, la festivalurile de la Toronto, San Sebastian, New York, Vancouver, Estoril și Londra.

Sinopsis

În timpul procesului sumar la care a fost supus împreună cu soţia sa, Nicolae Ceauşescu îşi trece în revistă perioada din viaţă în care a fost la putere : 1965 - 1989. Asistăm la un tablou de epocă, care aduce aminte prin amploare de frescele filmice americane, despre generaţia Războiului din Vietnam, de exemplu.

"La urma urmei, dictatorul nu e decât un artist, care are posibilitatea să-ți pună integral în practică egoismul. E doar o chestiune de nivel estetic, dacă el se numește Baudelaire sau Bolintineanu, Ludovic al XVI-lea sau Nicolae Ceaușescu." Andrei Ujică