Bisericile din Moldova din sec. XV-XVI (Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" din satul Arbore, Biserica „Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Gheorghe" a fostei Mănăstiri Humor, Biserica „Buna Vestire" a Mănăstirii Moldoviţa, Biserica „Sfânta Cruce" din Pătrăuţi, Biserica „Sfântul Nicolae" a Mănăstirii Probota, Biserica „Sfântul Gheorghe" din Suceava, Biserica „Sfântul Gheorghe" a fostei Mănăstiri Voroneţ, Biserica Mănăstirii Suceviţa). Cea mai mare dintre Ţările Române din Evul Mediu, unificate în secolul al XIV-lea, în preajma celei de-a doua victorii asupra mongolilor şi a războaielor împotriva regatelor Poloniei şi Ungariei, Moldova a atins apogeul dezvoltării sale sub domniile lui Ştefan cel Mare (1457-1504) şi Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546). În acelaşi timp aceasta a fost epoca unei sinteze artistice unice, a cărei maximă realizare o constituie seria de biserici cu picturi murale exterioare. Acesta a fost un fenomen artistic unic în Europa prin faptul că faţadele sunt total acoperite cu o pictură specială din punct de vedere iconografic, incluzând câteva teme obligatorii precum ierarhia bisericească, Judecata de Apoi, Arborele lui Iessei, Imnul Acatist. Este vorba de o serie de monumente istorice aparţinând aceleiaşi perioade, ctitorite de domnitori şi boieri şi decorate cu picturi murale exterioare în al treilea şi al patrulea deceniu al secolului al XVI-lea. În arta europeană a epocii, pictura murală exterioară a bisericilor din Nordul Moldovei reprezintă un fenomen unic. În ce priveşte arta românească, ea constituie un fenomen specific artei moldoveneşti din prima jumătate a secolului al XVI-lea, atât din punct de vedere arhitectural, cât şi din punct de vedere pictural.
Ansamblul bisericilor de lemn din Maramureş (Deseşti, Bârsana, Budeşti, Ieud-Deal, Poienile Izei, Rogoz, Plopiş, Şurdeşti) Ansamblu arhitectural de valoare excepţională, cele opt biserici de lemn aflate sub protecţie UNESCO se adaugă celorlalte 85 de biserici de lemn, monumente istorice răspândite pe întreg teritoriul judeţului Maramureş. Alegerea UNESCO a fost făcută pe baza reprezentativităţii lor ţinând cont de vechime, încadrare în mediu, stil arhitectonic, tehnică de construcţie, pictură interioară şi stare de conservare.
În acest sens, şase dintre aceste biserici definesc biserica maramureşană clasică, biserica din Rogoz defineşte biserica din Transilvania de nord, iar cea din Plopiş ilustrează tranziţia dintre stilurile menţionate.
Originalitatea arhitecturii autohtone este legată de combinarea elementelor de arhitectură răsăritene şi apusene – plan de origine bizantină şi expresie gotică în care materialul folosit – lemnul – ilustrează măiestria unor meşteri populari, al căror anonimat se înscrie în creaţia colectivă, care s- a dovedit în timp genială.
Mănăstirea Hurezi Mănăstirea Hurezi este cel mai important complex monahal din Valahia (Muntenia), fiind ridicat după tipicul marilor mănăstiri de pe muntele Athos. Între 1678 şi 1725 arta românească a cunoscut o fază de înflorire artistică şi culturală creându-se un stil caracteristic, denumit „stil brâncovenesc" după numele domnitorului român Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Această perioadă a artei româneşti reprezintă un ultim moment de sinteză şi înflorire a artei postbizantine într-o epocă în care arta rusească, sârbă sau greacă, la fel ca şi arta din Principatele Române, era încă fidelă tradiţiei ortodoxe. Unică în sud-estul Europei, această sinteză postbizantină şi-a găsit cea mai autentică expresie în mânăstirea Hurezi. Acest ansamblu monastic, cu incintă de spital şi chilii, cu cele cinci biserici ale sale, pune în evidenţă un program complex – necunoscut până atunci şi niciodată reluat în Ţara Românească. Bisericile toate s-au păstrat în starea originală. Iconostasul din lemn sculptat reprezintă o piesă extrem de valoroasă datorită faptului că s-au păstrat icoanele originale. Toate lăcaşurile de cult din cadrul complexului mănăstiresc, active încă, şi-au păstrat iconostasele şi piesele de mobilier originale.
Situri săteşti cu biserici fortificate din Transilvania (Câlnic, Prejmer, Viscri, Dârjiu, Saschiz, Biertan, Valea Viilor) Aşezările şi aglomerările – localităţi din perimetrul coloniilor săseşti din Transilvania – încorporează valori aflate în legătură cu etnologia, istoria arhitecturii (arhitectura defensivă, îndeosebi), istoria urbanismului, dar şi cu elemente de istorie politică, socială şi religioasă. Bisericile fortificate, reprezentând toate ipostazele importante ale acestui fenomen arhitectural european, constituie nu doar stadiul final sau o varietate a acestuia, ci şi capodopere ale arhitecturii, graţie modului în care au reunit şi adaptat, timp de peste două secole de folosinţă, cele mai complexe şi elaborate forme ale epocii. Aceste realizări nu sunt izolate; dimpotrivă, ele exprimă un fenomen generalizat într-un context geografic şi istoric bine definit – coloniile săseşti de pe vechile „teritorii regale" ale Transilvaniei.
Fortăreţe dacice din Munţii Orăştiei (Sarmisegetuza, Costeşti-Cetăţuie, Costeşti-Blidaru, Luncani, Băniţa, Căpâlna) Fortificaţiile cu funcţie pur militară reflectă faza clasică a civilizaţiei dacice sau „vârsta de aur" a acesteia. Civilizaţia dacilor a fost creată de ramura nordică a tracilor, poporul cunoscut în istorie sub numele de geţi, după vechii greci, sau daci, după autorii latini. Începând cu mijlocul secolului al II-lea a. Chr., înflorirea economică şi culturală a fost ilustrată îndeosebi de apariţia şi dezvoltarea aşezărilor fortificate şi de construcţia cetăţilor întărite, apărate de ziduri de piatră (fortăreţele dacice din Munţii Orăştiei).
Din istoria Daciei, două evenimente de importanţă majoră se cer menţionate: întemeierea regatului dac sub domnia regelui Burebista (82-44 î. Chr.) şi expansiunea teritorială a ethnosului geto-dac a avut un puternic impact asupra modului în care Dacia a apărut în conştiinţa istorică a lumii greco-romane. Al doilea eveniment îl constituie restaurarea statului dac în cea de-a doua jumătate a primului secol d. Chr., sub domnia regelui Decebal (87-106). Mai restrâns, dar mai bine organizat, statul a încetat să existe după cucerirea romană (106), când Dacia a devenit una din provinciile imperiului.
În intervalul dintre domnia lui Burebista şi cea a lui Decebal, în cetăţile din Munţii Orăştiei, a fost creat un sistem de apărare unic în arhitectura europeană. Munţii Orăştiei au meritul de a fi adevărate repere ale unui sistem defensiv unic în complexitatea sa: o vastă regiune (în jur de 500 km2) este ocupată de fortificaţii, mici forturi, turnuri de observaţie. Preferinţa dacilor pentru ornamentaţia în piatră se observă în decoraţiunile cu motive militare, dar şi în lucrările de construcţie din interiorul aşezării (ziduri de susţinere a unor duzini întregi de terase antropogenetice), sanctuare, drumuri, canale, reprezentând, poate – muntele sacru al dacilor – Kogaionon. În jurul acestor aşezări fortificate s-au ridicat sanctuare, oarecum similare ca formă, care sunt expresia unei religii puternice şi prestigioase, bine înrădăcinate şi închegate. Dintre cele şase fortificaţii dacice, mărimea şi proporţiile, graţia sculpturală a aerului sacru impregnat de spiritualitatea mediată de credinţa în nemurire, conferă sitului Sarmizegetusei valoarea sa excepţională.
Centrul istoric Sighişoara
Centrul istoric al Sighişoarei reflectă relaţia strânsă care s-a stabilit între habitatul uman şi mediul înconjurător: centrul istoric este format din „Citadelă" – o aşezare fortificată situată pe dealul în pantă, destul de abrupt, care domină Valea Târnavei şi din „Oraşul de Jos" – situat la poalele acestuia. Acest aspect conferă sitului o configuraţie urbană derivând din modul în care habitatul s-a adaptat formelor de relief. Încă locuit în zilele noastre, centrul istoric al Sighişoarei este cea mai reprezentativă aşezare urbană din Transilvania. Asemănător altor oraşe istorice româneşti, centrul istoric al Sighişoarei şi-a păstrat aproape intact modelul de organizare urbană, precum şi valoarea arhitecturală a construcţiilor care-l compun. Aşezarea se distinge printr-o mare densitate de clădiri considerate monumente istorice constituite în ansambluri expresive prin relativa diversitate tipologică.
Notă: Dacă urmaţi linkurile de la fiecare monument UNESCO veţi putea vizualiza imagini cu monumentul respectiv.
Surse:
http://www.cimec.ro/monumente/unesco/unescoro/fastvers.htm
http://www.patrimoniulnational.ro/
