Ca primă colaborare cu Hot Clube de Portugal, unul din cluburile de jazz cele mai importante din Portugalia, ICR Lisabona prezintă un concert extraordinar de jazz, în interpretarea trio-ului JaFo, iniţiat de Decebal Bădilă. Muzician înnăscut, cu o solidă reputaţie internaţională, maestru al ghitarei-bas şi al contrabasului, solist şi sideman, aranjor şi profesor, Bădilă şi-a făcut debutul lusitan în cadrul primei Toamnei Muzicale Române din Portugalia, organizate de ICRL în 2008. Proiectul său de anul trecut i-a delectat pe auditori cu un program de remarcabilă expresivitate, în care majoritatea temelor erau interpretate prin filtrul unei „sensibilităţi jazzistice româneşti cu accent brazilian".
De data aceasta, noul grup fondat de Bădilă mizează pe un element quasi-inedit: protagonist nu mai este pianul, ci ţambalul. Se consideră că prima reprezentare a străvechiului instrument cordofon percutat cu baghete apare pe un basorelief asirian găsit la Kyindjuk (datat din anul 3500 î.Ch., cf. Wikipedia). Cert este că, de-a lungul timpului, a fost preluat din zona iraniană (în persană se numeşte santur) de către diverse culturi muzicale euro-asiatice. Câteva denumiri: santir (Armenia); tsintsila (Georgia); sandouri (Grecia); tsimbali (Rusia, Ucraina, Bielorusia); cimbalom (Ungaria); cimbole (Letonia); cimbal (Cehia, Slovacia); Zymbal/Hackbrett (Germania, Austria, Elveţia); tam-thap-luk (Vietnam); cimbalom/hammered dulcimer (Anglia)... În zonele central-estice ale Europei, ţambalul s'a impus ca element de bază al instrumentaţiei folclorice. Se poate afirma că însăşi sonoritatea sa specifică realizează un fel de mediere între universurile melodice mai curând disjuncte ale Asiei şi Europei, pe care le condensează într'o expresie comună. Prin intermediul ţambalului, modalismul suplu cu care ne-au obişnuit interpreţii muzicii tradiţionale de pe vechiul continent (de unde s'au inspirat atâţia compozitori erudiţi) se întâlneşte şi se conciliază, pe o aceeaşi cutie de rezonanţă, cu hieratismul ascetic de factură pentatonică. Evident, posibilele relaţionări transcontinentale de acest tip justifică din plin programarea unui asemenea recital la Museu do Oriente.
Dacă în precedenta formulă instrumentală, Decebal Bădilă avusese parteneri pe măsura virtuozităţii sale (pianistul Petre Popa şi bateristul Vlad Popescu), flerul său a funcţionat din plin şi în selectarea membrilor trio-ului JaFo. Publicul internaţional va putea descoperi valenţele jazzistice ale ţambalului, graţie vulcanicului talent al tânărului Marius Preda, care excelează în controlul frazării şi în conturarea formelor, la fel de pregnante precum strălucirile seducătoare ale spontaneităţii sale improvizatorice. În plus, asemenea lui Decebal Bădilă, el demonstrează o inepuizabilă capacitate de a „remodela" prin sensibilitatea proprie felurite surse de inspiraţie de pe mapamondul muzical. Interacţiunea dintre cei doi muzicieni conferă o maleabilitate cu totul specială unui instrument milenar, readaptat cerinţelor de versatilitate ale muzicii secolului 21. Putem spune că Marius Preda reuşeşte performanţa de a face din ţambal un instrument la fel de jazzistic precum vibrafonul. De altfel, pe lângă ţambal, vioară şi acordeon, el stăpâneşte cu aceeaşi dexteritate şi intrumentul la care a excelat Lionel Hampton.
Trio-ul este întregit prin aportul stilatului percuţionist Antal Steixner. Acesta utilizează, cu discreţie şi eficienţă, un arsenal de instrumente percusive, centrate în jurul cajon-ului peruvian, dintre care menţionăm udu (instrument african de forma unei vaze, cu timbru apropiat de tabla indiană); djembé (tobă africană); darbouka (tobiţă portativă nord-africană) şi o multitudine de cinele. În ţara sa de rezidenţă, Olanda, Steixner este un respectat percuţionist de flamenco. Natura sa jovială transpare cu parcimonie în fundalurile sonore ale JaFo Trio, menite primordial să susţină eforturile solistice ale colegilor săi, mai curând decât să-şi exhibe potenţialul individual.
În pofida formulei de agregare oarecum minimaliste, Trio JaFo cucereşte prin coerenţa demersului creativ, prin interacţiunea jovială dintre cei trei muzicieni, prin abordarea din unghi inedit a unui repertoriu cu rădăcini multiple – standards de jazz, teme originare din România, America-Latină, tradiţii muzicale iberice, arabe etc. Un caz fericit de conciliere a standardelor estetice – exigente însă deloc închistate – cu o funciară capacitate de comunicare.
