- 15 July 2019
- Etichete Icr Cursuri Scoala de vara Korcea
Proiectul „Studenți și bibliotecari din Albania la Școala de vară de la Baia-Mare, Maramureș” (16-25 iulie 2019), organizat de Institutul Cultural Român, prin Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Direcției Generale Programe prin Reprezentanțe și în Comunitățile Istorice este structurat pe două componente – o componentă didactică, pentru studenți din Albania, absolvenții cursului de limbă și cultură română, nivel A1 - A2, precum și pe o componentă care vizează realizarea unui schimb de experiență între bibliotecari de la Biblioteca „Thimi Mitko” din Korcea și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare.
Componenta didactică prevede organizarea unei școli de vară, găzduită de Facultatea de Litere a Centrului Universitar „Nord” din Baia Mare, cu care Universitatea din Korcea a încheiat un protocol de colaborare, pentru sincronizarea programelor de limbă română, atât la nivel de licență, cât și la nivel de master. Activitățile din campus au drept scop familiarizarea studenților din Albania cu mediul academic românesc și dezvoltarea abilităților necesare continuării studiilor de licență sau de master în universități din România; activitățile din afara campusului facilitează imersiunea în cultura românească, atât modernă, cât și tradițională. Cursul de limba română, nivelul B1-B2 va fi susținut de Conf. Univ. Dr. Ioan Mircea Farcaș, cadru didactic al Facultății de Litere a Centrului Universitar „Nord” din Baia Mare, asistat de Lector Dr. Daniela - Carmen Stoica, profesor de limba română la Facultatea de Educație și Filologie a Universității „Fan S. Noli” din Korcea.
Cea de-a doua etapă a proiectului presupune un schimb de experiență și de bune practici între Biblioteca „Thimi Mitko” din Korcea și Biblioteca Județeană ,,Petre Dulfu” din Baia Mare.
Orașul
Korcea este un important centru al aromânilor din Albania. În virtutea relațiilor de prietenie și colaborare între poporul român și poporul albanez,
conducerea Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare a donat un fond de carte în limba română Bibliotecii din Korcea și a pregătit doi bibliotecari în vederea organizării,
inventarierii și folosirii acestuia. Cei doi bibliotecari albanezi vor avea întâlniri cu conducerea
Bibliotecii „Petre Dulfu”, se vor familiariza cu secțiunile bibliotecii, vor participa la
evenimente organizate pentru cititorii de toate vârstele, vor
discuta și principalele titluri de carte în limba română care urmează
să fie donate Bibliotecii din Korcea.