Scurtmetraje româneşti la British Film Institute

Cinematograful românesc este o forţă mondială! Aşa a deschis producătorul Nik Powell festivalul de scurt metraje Eat Our Shorts desfăşurat cu contribuţia ICR Londra pe 19 şi 20 februarie la prestigiosul British Film Institute.

Festivalul a prezentat clipuri, scurtmetraje şi documentare de la 20 de universităţi şi şcoli de film internaţionale, printre care Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti. Selecţia a inclus filme semnate de regizorii români Cătălin Mitulescu: Trafic,17 minute întârziere, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii (fragment); Cristian Nemescu: Poveste de la Scara C; Alexandru Solomon: Marele jaf comunist (fragment) şi Război pe calea undelor (fragment).

În cadrul festivalului au avut loc seminarii dedicate filmului documentar şi de scurtmetraj, coordonate de Iosif Bălănescu, director artistic Eat Our Shorts, şi Andy Glynne, director fondator al Documentary Filmmakers Group şi producător la Mosaic Films.

Propunând drept studiu de caz modelul "noului val" românesc, discuţiile au dezbătut integrarea absolvenţilor de film în industria cinematografică, posibilităţile tinerilor realizatori de film documentar de a inova genul, oportunităţi de finanţare pentru distribuţia naţională şi internaţională a proiectelor cinematografice şi potenţiale căi de sprijin pentru tinerii cineaşti din Marea Britanie şi Europa.

Regizorii Cătălin Mitulescu, Alexandru Solomon şi editorul Cătălin Cristuţiu au vorbit despre fenomenul cinematografic românesc actual.

Festivalul s-a încheiat cu Gala Eat Our Shorts care a prezentat: Bucureşti-Viena 8.15 de Cătălin Mitulescu, Viaţă de câine de Alexandru Solomon, Mâna lu' Paulista de Cristian Mungiu; Marilena de la P7 de Cristian Nemescu şi Lampa cu căciulă de Radu Jude.

Institutul Cultural Român Londra a sprijinit participarea cineaştilor români la festivalul Eat Our Shorts, urmărind promovarea cinematografiei româneşti în Marea Britanie, în contextul interesului crescând pentru filmul românesc după premiile de la Cannes şi alte festivaluri internaţionale.

Pentru mai multe detalii vă rugăm vizitaţi: http://www.icr-london.co.uk/eatourshorts