ICR reprogramează evenimentele, în contextul crizei COVID-19. Continuăm promovarea online a culturii române.

În urma Hotărârii nr. 6/ 09.03.2020 privind aprobarea unor măsuri suplimentare de combatere a noului Coronavirus a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, Institutul Cultural Român (ICR) anunţă că au fost suspendate toate evenimentele din Sala Mare din sediul central (Aleea Alexandru nr. 38) până la 31 martie 2020, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade, în funcţie de evoluţia situaţiei la nivel naţional. De asemenea, conducerea ICR informează că, în contextul situaţiei generate la nivel internaţional de răspândirea COVID-19, activitatea culturală din reprezentanţele ICR a suferit modificări. În urma înmulţirii numărului de persoane afectate de COVID-19 în Franţa şi Marea Britanie, Târgurile de Carte de la Paris şi Londra au fost anulate, Bienala de Arhitectură de la Veneţia a fost amânată, iar desfăşurarea Târgurilor de Carte de la Torino şi de la Madrid este sub semnul întrebării. Deciziile de anulare sau de amânare a evenimentelor culturale aparţin autorităţilor din ţara de reşedinţă. „Ne cerem scuze faţă de oamenii de cultură, artiştii, scriitorii, editorii care erau deja incluşi în agenda multor evenimente majore de diplomaţie publică a României”, precizează Mirel Taloş, preşedintele interimar al ICR.

Situaţia proiectelor de la reprezentanţe ICR din străinătate:

La Accademia di Romania in Roma şi la IRCCU Veneţia, activităţile au fost suspendate din cauza măsurilor de siguranţă impuse de statul italian. Toate evenimentele din perioada următoare au fost anulate.

ICR Londra

Proiecţia filmului „Memoria exilului românesc“ la Cinemateca Românească, care trebuia să aibă loc pe 19 martie 2020, a fost amânată. Lansarea unui CD cu muzica compozitorului Călin Humă, interpretată de BBC National Orchestra of Wales, şi un recital de pian din 25 martie au fost reprogramate pentru data de 23 aprilie. Expoziţia de pictură la Galeria Romană cu Grupul Prolog, care trebuia să se desfăşoare între 24 martie şi 14 aprilie, a fost reprogramată pentru finalul lunii mai. ICR Londra a solicitat amânarea tuturor proiectelor aprobate pentru luna martie 2020.

ICR Madrid

Madrid este una dintre cele mai afectate regiuni ale Spaniei în privinţa infectării cu COVID- 19 şi al numărului de decese cauzate de virus. De aceea, ICR Madrid a amânat cursurile de limba română organizate la sediul reprezentanţei, care trebuiau să înceapă luni, 9 martie, şi de asemenea spectacolul de teatru „Noua poveste a Scufiţei Roşii”, de joi, 12 martie. În condiţiile din ce în ce mai restrictive impuse de autorităţile spaniole, toate unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar din Madrid s-au închis temporar de miercuri, 11 martie, timp de 15 zile. Au mai fost amânate urmatoarele evenimente: Festivalul de film românesc la Madrid - ediția a X a, o selecţie de filme româneşti recente, care ar fi trebuit să aibă loc în perioada 18 - 29 martie; Festivalul de Film Francofon, Madrid, programat între 19 şi 22 martie, în cadrul căruia ICR Madrid ar fi prezentat filmul Balanța (1992), co-producție româno-franceză realizată de Lucian Pintilie, primul film românesc restaurat în format digital 4K; Ziua Internațională a Francofoniei: Concert-Conferință-Expoziție „Oedip pe înțelesul tututor” cu următoarele componente: un concert-conferință, susţinut în limba franceză, cu traducere simultană în cască în limba spaniolă, şi o expoziție dedicată vieții și activității lui George Enescu realizată de Muzeul National „George Enescu”. Evenimentul urma să se desfăşoare la Teatrul Institutului Francez din Madrid, marţi, 31 martie, ora 20.00.


ICR Berlin

Concertul de cameră „Sentimental Milestones” dedicat Zilei Internaţionale a Francofoniei (30 martie 2020, Institutul Cervantes din Berlin) a fost anulat. De asemenea, a fost amânat turneul de recitaluri camerale organizat în colaborare cu Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) (20 martie 2020 – Stuttgart, 21 martie 2020 – Heidelberg).

ICR New York

Lansarea programului permanent al ICR New York, „Istoria României într-un obiect”, a fost amânată. Festivalul de Film Românesc din Arizona (20-22 martie 2020, Universitatea de Stat din Arizona) a fost reprogramat pentru luna septembrie 2020. Recitalul pianistului Daniel Ropotă în cadrul programului „Enescu Soirees of New York şi la Harvard Club“ a fost anulat. De asemenea, au fost anulate proiectul „Martie îmblânzit: trei ipostaze ale feminităţii excepţionale“ (13 martie 2020) şi un turneu de lansări şi conferinţe ale Cristinei Modreanu, despre istoria teatrului românesc şi evoluţia sa de la comunism la capitalism.

ICR Paris

Proiecţia filmului „România neîmblânzită“, de la Universitatea Sorbonne Nouvelle, a fost amânată prin decizia Universităţii Paris 3. Festivalul caselor memoriale şi patrimoniale cu invitaţi europeni, la care participam cu proiectul „Résonances… moştenirea lui Alexandre Dumas de la Iaşi la Amiens“ (18-23 martie 2020), a fost amânat de organizatori. Proiecţia filmului „Trio“ de Ana Dumitrescu, premiera naţională în Franţa, a fost amânată pentru luna septembrie. ICR Paris a întrerupt cursurile de limba română şi cursurile Şcolii de duminică de la sediu, până la începutul lunii aprilie 2020. De asemenea, au fost anulate toate activităţile cu public.

ICR Bruxelles

Bienala Internaţională de Sticlă şi Ceramică de la Haacht a fost anulată de către organizatori, iar ICR Bruxelles a anulat deplasarea a trei artişti români care participau la eveniment.

ICR Lisabona

Participarea artiştilor români la Sărbătoarea Francofoniei la Lisabona din 21 martie 2020 a fost suspendată, deoarece comitetul de organizare local a luat decizia anulării evenimentului. Evenimentul „Romanian Jewellery Week“, unde curatorul Cristina Filipe trebuia să fie prezentă în perioada 18-22 martie, va fi reprogramat pentru luna septembrie. Vernisajul expoziţia de fotografie „obiectivSubiectiv“ de Mircea Albuţiu a fost anulat.

ICR Chişinău

În cadrul Festivalului Concurs Televizat al Tinerilor Interpreţi de Muzică populară a fost anulată prima etapă, care trebuia să aibă loc pe 19 martie 2020. Expoziţia de pictură „Clarobscur“ a artistului plastic Petru Lucaci, care trebuia să se desfăşoare la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, a fost amânată. Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru şi Film CLASSFEST (3-9 aprilie 2020) a fost amânat pentru luna iunie.

ICR Istanbul

Festivalul European de Jazz de la Izmir, la care trebuia să participe Luiza Zan, şi Festivalul „Izmir International Puppet Days”, cu participarea a două teatre din România, au fost anulate. Participarea Teatrului Excelsior la Festivalul Internaţional de Teatru al Ţărilor Balcanice de la Bursa a fost anulată.

ICR Tel Aviv

Mai multe evenimente au fost amânate: #Revoluţia30, din perioada 17 martie - 17 aprilie 2020, serie care marca 30 de ani de la căderea comunismului în România, Cafeneaua Românească cu Moshe Granot (12 martie 2020) şi lansarea de pe 19 martie a cărţilor „Glasul roţilor de tren” de Francisca Stoleru, „Banca amintirilor“ de George Goldhammer şi „Rădăcini suspendate“ de Sergiu Brandea.

ICR Varşovia

În urma deciziei ministrului polonez al culturii, evenimentele culturale au fost suspendate pe teritoriul Poloniei. Ziua Internaţională a Francofoniei 2020, sărbătorită în Polonia şi Estonia, prin proiecţia filmului „Singură la nunta mea” (26 martie 2020), a fost anulată. „Sărbătoarea Mărţişorului la Bialystok“, proiecţia filmului „Singură la nunta mea“ (26 martie 2020) au fost anulate. Din 12 martie, personalul ICR Varşovia a intrat în autoizolare la domiciliu, ca urmare a deciziei Ambasadorului României în Polonia.

ICR Praga

Prezentarea filmelor româneşti la Festivalul Internaţional de Film Febiofest a fost anulată în urma deciziilor oficiale din Republica Cehă.

ICR Stockholm

Participarea românească la Serile Filmului Francofon de scurtmetraj de la Oslo, care trebuia să aibă loc pe 19 martie 2020), a fost amânată.

ICR Beijing

Activitatea a fost suspendată temporar.

Echipa ICR continuă activitatea de promovare a valorilor culturale și a civilizației românești în spațiul online. 

Urmăriți-ne la

 https://www.facebook.com/InstitutulCulturalRoman/,

 https://www.instagram.com/icr.ro/,

 https://twitter.com/ICR_Romania