11 țări europene și toate provinciile din regiunea Campania din Italia vor participa, în acest an, la cea de-a VII-a ediție a „Quartieri di vita. Life infected with Social Theatre!”. Din partea României, la eveniment va participa dramaturgul român Alex Gorghe, a cărei prezență este sprijinită de Accademia di Romania in Roma. Festivalul de formare și teatru social este organizat de Fundația Campania dei Festival, creat de directorul artistic Ruggero Cappuccio și realizat cu sprijinul Regiunii Campania, al Ministerului Culturii din Italia și al EUNIC Global, în parteneriat cu Clusterul EUNIC - European Union National Institutes for Culture din Roma și Napoli. Festivalul se va desfășura în perioada 21 noiembrie – 3 decembrie 2022 astfel: workshop, începând cu 21 noiembrie, și repetiții cu publicul în perioada 30 noiembrie - 3 decembrie 2022.
Și în acest an, unele dintre cele mai cunoscute grupuri teatrale care activează în zonele de periferie din Campania vor avea posibilitatea de a colabora și de a face schimb de experiență cu regizori internaționali implicați în locuri și contexte de marginalizare. Obiectivele sunt, ca întotdeauna, acelea de a promova cultura incluziunii, de a construi o integrare autentică, de a oferi minorităților de orice fel instrumentele pentru apune în valoare și a promova talentele individuale, dar și de a stimula la nivelul comunității o posibilă creștere individuală și socială; toate cele de mai sus fiind dublate de o serie de inițiative pentru protecția mediului, care au fost integrate în organizarea practică a festivalului. Un fir roșu consistent, așadar, care unește lumi doar aparent îndepărtate, cu artiști provenind din Republica Cehă, Portugalia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Germania, Franța, Spania, Belgia și Austria, pentru a crea împreună workshop-uri în cartiere vulnerabile în care asociațiile culturale locale, care cred în artă ca instrument de împărtășire, incluziune și participare activă, reprezintă reper de civilizație și de creștere socială. Dar în același timp și o șansă de comunicare, confruntare și colaborare între creatori, care vor putea transmite din experiența proprie și vor duce cu sine informații, idei, practici și trăiri noi, pe care le vor putea aplica la realitățile din țările de proveniență.
Va fi în aceeași măsură un act cultural, social și politic, care va implica tineri italieni din periferia napoletană, deținuți de la închisoarea pentru minori Nisida, migranți de prima și a doua generație de la Castelvolturno și Mandragone, comunitățile est-europene și din Sri Lanka imigrate la Napoli, femei de diferite naționalități victime ale traficului pentru prostituție, dar și persoane cu probleme de dependență și cu dizabilități.
Tânărul dramaturg Alexandru Gorghe va lucra alături de Compania de artiști profesioniști Solot de la Benevento și cu regizorul Antonio Intorcia, abordând, împreună cu adolescenții din localitate, chestiuni de gen legate de stereotipuri ale masculinității. Rezultatul acestui atelier creativ va fi prezentat la repetiția cu public de pe data de 30 noiembrie, ora 16,00, laIl Mulino Pacifico, via Appio Claudio 17, Benevento.
Alături de reprezentantul României, vor participa: Jana Svobodová (Repubblica Ceca), Catarina Câmara (Portogallo) e Puteca Celidonia, Rimantas Ribaciauskas con Mantas Jančiauskas (Lituania), Christian Costa (Polonia), Ľubomír Martin Bukový (Slovacchia), Swaantje Gieskes (Germania),Raphaël Trano (Francia),Andrea Jiménez García(Spagna), Aurelie Di Marino e Nele Vereecken (Belgio), Roman Wegmann (Austria). Regizorii italieni implicați în proiect, în acest an, sunt: Valeria Apicella, Clara Bocchino, Pina Di Gennaro, Gina Ferri, Antonino Intorcia, Nicola Laieta, Enzo Mirone, Antonio Nardelli, Teresa Raiano, Francesco Scotto, Lello Serao, Irene Vecchia, Andrea Vellotti.
Rezultatele vor fi prezentate în 10 repetiții cu public, programate în perioada 30 noiembrie-3 decembrie în diferite locuri din regiunea Campania care au găzduit artiștii în timpul rezidenței și lucrului la proiect.
Festivalul se va încheia sâmbătă, 3 decembrie 2022, ora 16.00, la Institutul francez de la Napoli, cu un colocviu intitulat „Manifesto Pasolini”, dedicat scriitorului și cineastului Pier Paolo Pasolini, căruia anul acesta Italia îi sărbătorește Centenarul nașterii printr-o suită de expoziții, congrese, producții și reeditări. Întâlnirea va demara cu intervenția unor profesori și cercetători care vor dezbate „Manifestul pentru un nou teatru”, scris de Pasolini în 1968 și care, reinterpretat acum în cheie contemporană, confirmă talentul literar și viziunea profetică a marelui cărturar italian.