„Să uităm de clişee!", propune Sezonul România-Franţa, care va începe pe Calea Victoriei din București, odată cu Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, în cadrul căruia Franța este țară invitată de onoare. Institutul Cultural Român (ICR) este partenerul Sezonului și în România, așa cum a fost și în Franța. ”În aceste zile de predare a ștafetei, în care Franța se pregătește febril să demareze activitățile ce se vor desfășura în România până pe 14 iulie, gândul meu se îndreaptă către echipele celor două institute, francez și român, către echipa ambasadei noastre de la Paris. Acei oameni care au „trăit” efectiv Sezonul, zile și uneori nopți, ceas cu ceas, zile pasionante, zile pline, zile în care bucuria de a fi parte din acest Sezon unic, istoric se împletea cu dorința de a face totul pentru ca fiecare proiect, simplu sau complex, să fie dus cu bine la capăt. Să fie de neuitat pentru cei prezenți”, precizează președintele Institutului Cultural Român, Liliana Țuroiu.
Sezonul România-Franța a fost lansat la Paris pe 26 noiembrie și cuprinde peste 400 de evenimente care au avut și au loc în peste 100 de oraşe din mai mult de 13 regiuni, dar şi în mediul online. La Paris, Sezonul se va încheia pe 16 aprilie, cu o expoziţie de ţesături bizantine din care face parte steagul lui Ştefan cel Mare.
Prezentarea proiectelor pe care Franța le propune publicului românesc în perioada 18 aprilie - 14 iulie 2019 a avut loc joi, 28 martie 2019, la Institutul Francez din București, în prezența ambasadorului Republicii Franceze în România, Michèle Ramis, a secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Maria Magdalena Grigore, a președintelui Institutului Cultural Român, Liliana Țuroiu, și a președintelui comitetului de mecenat în oglindă al Sezonului România-Franța, directorul general al BRD Francois Bloch.
„Vom scrie o nouă pagină a colaborării noastre. Este o relaţie care va fi continuată de noile generaţii. Reînnoim legătura dintre cele două ţări şi o aducem în modernitate. Sezonul are menirea de a reafirma legăturile foarte vechi”, a declarat ambasadorul Franţei la Bucureşti, Michele Ramis, precizând că Franţa realizează sezoane culturale de 30 de ani.
Maria Magdalena Grigore, secretar de stat în cadrul Ministerul Afacerilor Externe, a transmis că derularea Sezonului reprezintă unul dintre cele mai ample exerciții de diplomație publică și culturală desfășurate în ultimii ani.
Evenimentele din țara noastră a Sezonului Franţa-România au fost prezentate de cei doi comisari generali ai proiectului, Andrei Ţărnea şi Jean-Jacques Garnier, care au subliniat esența acestui exercițiu unic de redescoperire reciprocă care beneficiază de o strategie de comunicare curajoasă. „Nu există proiecte mai importante ca altele, ci doar proiecte ale sezonului. Toate sunt importante”, a subliniat comisarul Țărnea, referindu-se la cele 400 de proiecte derulate în ambele țări. Despre cele ale României în Franța, președintele Institutului Cultural Român a vorbit cu mândrie: ”Respect munca titanică depusă pentru realizarea celor aproximativ 40 de proiecte însumând peste 60 de evenimente distincte derulate de Institutul Cultural Român prin reprezentanta sa de la Paris. Am să amintesc doar Panorama filmului românesc, Lecturile în biblioteci sau Turneul Traducătorilor, extraordinarul concert de muzică electronică al lui BOg, defilarea și expoziția UNArte, catalogul expoziției EX-East de la centrul Oscar Niemayer din Paris, dar și colocviile internaționale desfășurate la Strasbourg sau concertele extraordinare care au încântat publicul în Sala Bizantină a reședinței ambasadorului României în Franța, Excelența Sa Luca Niculescu, și al clasei de excelență a violoncelistului Gauthier Capuçon, concertul SoNoRo cu Rapsodia Română”.