„Trubadurul din Bălți” la ICR Tel Aviv – despre opera lui Zelig Leib Bardichever la noua ediție a seriei „Yiddishkeit”
În efortul comun de a reînvia o limbă cândva vorbită de mari mase de populație evreiască din România și din Europa de Est – limba idiș – Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, Leyvik House din Tel Aviv și Asociația Scriitorilor și Jurnaliștilor
Conferința „Viața evreiască în România la sfârșitul anilor 1960: imagini și impresii” la sediul ICR Tel Aviv
„Explorarea artei tradiționale evreiești din România constituie, pentru cercetători și nu numai, o ocazie fascinantă de a accede, chiar și parțial, la o parte din bogata tapiserie a moștenirii evreiești, care până în prezent nu a fost încă examinată
Duplex cultural Tel Aviv-Timișoara la sediul ICR
„Niciodată n-a existat un moment mai potrivit ca cel de acum – când Timișoara beneficiază de statutul deCapitală Europeană a Culturii și când există zboruri directe între Tel Aviv și Timișoara – pentru a vizitamica Vienă și a crea punți de legătură
Prezentarea expoziției documentare „75 de ani de relații diplomatice neîntrerupte între România și Israel”, realizată de Ambasada României în Israel, la sediul ICR Tel Aviv
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv găzduiește, în perioada 21 iulie – 22 septembrie 2023, expoziția documentară „75 de ani de relații diplomatice neîntrerupte între România și Israel”, realizată de Ambasada României în Statul Israel. Deschiderea oficială
Un nou episod din seria ”Talking Memory” dedicat evreilor din România
Muzeul ”The Ghetto Fighters' House” a invitat publicul la un nou episod din seria Talking Memory dedicat evreilor din România, intitulat Romanian Jewry during the Holocaust: Filling in the Gaps (Evreimea română în timpul Holocaustului: completarea golurilor).
Lansarea cărţii „Destinul unui evreu comunist într-o democrație populară. O lume care se prăbușește – Adalbert Rosinger, Veronica Rozenberg (Rosinger)”
„Adalbert Rosinger a fost o dublă victimă a destinului – mai întâi a supraviețuit lagărului de la Vapniarka, după care a fost victimă a epurărilor antisemite comise de regimul comunist” a afirmat E. S. Radu Ioanid, Ambasadorul României în Statul Israel,
Conferința „Se ridică cortina și se aprind luminile scenei: Personaje de teatru și cinematografie în arhiva patrimoniului evreiesc român din Rosh Pina” la sediul ICR Tel Aviv
În continuarea seriei de conferințe menite să prezinte și să promoveze, în rândul publicului larg, unica arhivă din Israel care se ocupă în totalitate cu colectarea și administrarea materialelor legate de evreimea românească, ICR Tel Aviv a organizat și
Celebrarea Zilei Limbii și Teatrului Idiș printr-o ediție specială „Yiddishkeit”
În colaborare cu Leyvik House din Tel Aviv și Asociația Scriitorilor și Jurnaliștilor de Limbă Idiș din Israel, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv a continuat, în data de 30 mai, seria „Yiddishkeit” printr-un nou eveniment dedicat scriitorilor români
„Timișoara evreiască” – conferință dedicată Capitalei Europene a Culturii 2023, la Tel Aviv
În cadrul seriei de evenimente menite să promoveze în Israel Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu AMIR (Organizația Israelienilor Originari din România) a organizat, în data de 19 mai,
Conferința „Arhiva patrimoniului evreiesc din România: din pod și până pe paginile istoriei” la sediul ICR Tel Aviv
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv a organizat și găzduit, în data de 13 aprilie 2023, conferința cu titlul „Arhiva patrimoniului evreiesc din România: din pod și până pe paginile istoriei”. Manifestarea, desfășurată în limba ebraică, la sediul
Prezentarea volumului „Iuliu Barasch. Un iluminist evreu în Țara Românească” la sediul ICR Tel Aviv
ICR Tel Aviv a organizat și găzduit, în data de 17 martie, prezentarea volumului „Iuliu Barasch. Un iluminist evreu în Țara Românească”, apărut la Editura RAO în anul 2022. La eveniment, desfășurat în limba română, au fost prezenți coordonatorii volumului
„Yiddishkeit” la sediul ICR Tel Aviv, cu scriitorul Emil Kalin
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Leyvik House din Tel Aviv și Asociația Scriitorilor și Jurnaliștilor de Limbă Idiș din Israel, a continuat seria de evenimente dedicate culturii idiș intitulată „Yiddishkeit”, printr-un nou eveniment,