Invitatul special al ședinței festive prin care Academia de Științe a Moldovei , în parteneriat cu Institutul Cultural Român “Mihai Eminescu” și cu Centrul Academic Internațional Mihai Eminescu din Chișinău, marchează Ziua Limbii Române esteDr. Ing. Dorin Dumitru Prunariu - cosmonaut, membru de onoare al Academiei Române, care va susține prelegerea Cosmogonie, mit şi ştiinţă în opera lui Mihai Eminescu. Evenimentul, în cadrul căruia va fi difuzată online și expoziția ICR Chișinău“D. D. Prunariu - primul român în cosmos”, se derulează în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei, începând cu ora 10.00.