Arte vizuale

2 Jun 2013

La invitaţia Institutului Cultural Român Dimitrie Cantemir Istanbul, trupa Cobzalıty concertează în premieră pe Bosfor

Festivalul se desfășuară în perioada 1-9 iunie și cuprinde evenimente variate, de la expoziții de artă și ateliere, la piese de teatru și concerte. Aflat la cea de-a treia participare la festival, Institutul Cultural Român Dimitrie Cantemir Istanbul organizează

14 May 2013

ICR Istanbul la festivalul EUNIC Turcia European Cultural Days – Art in Movement (14-24 mai 2013)

Luni, 13 mai, va avea loc la Samsun deschiderea celei de-a doua ediții a festivalului European Cultural Days – Art in Movement, principalul eveniment al clusterului EUNIC (European Union National Institutes for Culture) Turcia, în cadrul căreia Institutul Cultural Român

11 May 2013

Trupa de teatru Octopus la Rythm of Europe Street Festival în Istanbul

Sâmbătă, 11 mai, începând cu orele 12:00, va avea loc la Istanbul evenimentul Ryhtm of Europe Street Festival, în organizarea Delegației Uniunii Europene în Turcia, Primăriei Beyoglu, ambasadelor și consulatelor țărilor membre UE și a clusterului EUNIC Turcia,

29 Apr 2013

ICR Istanbul – institutie sustinătoare a bienalei „Project Biennial D-0 ARK Underground” – Bosnia si Herzegovina, editia a 2-a, 26 aprilie – 26 septembrie 2013

In perioada 26 aprilie – 26 septembrie 2013 are loc a doua editie a „Bienalei--Proiect D-0 ARK underground”, un eveniment care are ca parteneri principali Turcia si Bosnia-Herzegovnia. Curatorii acestei bienale sunt Basak Senova (Turcia) si Branko Franceschi. ICR

11 Mar 2013 - 20 Mar 2013

Expoziţie fotografică şi simpozion „Confluente culturale româno-turce: patrimoniul covoarelor anatoliene al României” la Ankara

Evenimentul se desfăşoară sub auspiciile unui parteneriat instituţional care asociază Ambasada României în capitala Turciei, iniţiatorul proiectului, Institutul Cultural “Yunus Emre” Ankara, Institutul Cultural Român “Dimitrie Cantemir” de la Istanbul si

8 Mar 2013

Doi specialiști români participanti la conferinta ”Italian architects and builders in the Ottoman Empire and modern Turkey, 1780-2000”, cu sprijinul ICR Istanbul

În zilele de 8- 10 martie va avea loc la Istanbul conferința Italian Architects and Builders in the Ottoman Empire and Modern Turkey, 1780-2000, în organizarea Institutului Cultural Italian din Istanbul și a Universității Boğaziçi, una dintre cele mai prestigioase

4 Mar 2013

Traditii de primăvară sărbătorite la ICR Istanbul

ICR Istanbul a găzduit vineri, 1 martie a. c. , pentru al treilea an consecutiv, “Târgul de Primăvară”, eveniment dedicat celebrării primăverii si mamei, în colaborare cu Comunitatea Ortodoxă Română din Turcia, Consulatul General al României în Istanbul si

8 Feb 2013

Reprezentatie Natalia Murariu la teatrul SAHNE din Istanbul

Spectacolul va avea loc pe scena teatrului SAHNE, unul dintre cele mai cunoscute teatre independente din Istanbul. Spectacolul prezintă o transpunere coregrafică în cheie contemporană a câtorva motive narative româneşti, începând cu Baltagul (interpretarea coregrafică

6 Feb 2013

Natalia Murariu pe scena teatrului SAHNE din Istanbul

Vineri, 8 februarie 2013 de la ora 19:30 Institutul Cultural Roman împreună cu Consulatul General al Germaniei la Istanbul și cu fundația “Sanat Odasi” (camera de artă), prezintă Transperformance, un spectacol solo al dansatoarei și coregrafei române Natalia

11 Oct 2012

ICR Istanbul găzduieste evenimentul Ziua "fetei-copil" - proiecţie de film şi dezbatere în colaborare cu Organizaţia Naţiunilor Unite - Fondul pentru Populaţie

ICR Istanbul găzduieste evenimentul Ziua fetei-copil - proiecţie de film şi dezbatere în colaborare cu Organizaţia Naţiunilor Unite - Fondul pentru Populaţie Ziua de 11 octombrie este declarată de către Naţiunile Unite Ziua Internaţională a Fetei-copil. Cu

29 Sep 2012

Ziua Europeana a Limbii

Limbile străine deschid uși! Nu ești niciodată prea bătrân ca să înveți o limbă străină și să te bucuri de oportunitățile pe care ți le deschide. Pe 29 septembrie, institutele culturale și misiunile culturale din Istanbul, reprezentând 12 limbi, celebrează

24 Aug 2012 - 26 Aug 2012

ICR Istanbul la Sinopale-Bienala de artă Sinop, editia a IV-a

La această conferinţă vor participa specialişti internaţionali în domeniu, printre invitaţi aflându-se şi Eugen Pănescu, arhitect-urbanist care preda la Universitatea de Arhitectură si Urbanism din Cluj şi director al „Planwerk Cluj”. Proiectul este rezultatul