Sâmbătă seara, Juriul Concursului Internațional al Festivalului de Film de la Varșovia a desemnat-o pe Anca Damian Cel Mai Bun Regizor pentru filmul „Moon Hotel Kabul”.
Regizoarea s-a aflat pentru trei zile la Varșovia, la proiecțiile filmului din festival, împreună cu doi dintre actorii filmului: Florin Piersic Jr. (rolul principal) și Alexandru Nagy.
Moon Hotel Kabul (2017) spune povestea jurnalistului Ivan Semciuc, a cărui viaţă este complet transformată de întâlnirea cu Ioana, o traducătoare cu care are o relaţie trecătoare într-o noapte, într-un hotel din Kabul. Deşi este găsită moartă în acelaşi hotel, la ceva vreme după întoarcerea lui Ivan la Bucureşti, Ioana devine din ce în ce mai prezentă în viaţa jurnalistului.
Cea de-a 34-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Varșovia a avut loc în perioada 12-21 octombrie. Bucurându-se de o lungă tradiţie (a fost înfiinţat în 1985) şi de o largă apreciere internaţională, Festivalul face parte, începând cu anul 2009, din rândul festivalelor de film de clasă A şi aduce pe ecranele poloneze cele mai noi tendinţe în cinematografia mondială.
În acest an, Festivalul a inclus, printre proiecţiile din concurs, lungmetrajele româneşti Moon Hotel Kabul, în regia Ancăi Damian, în cadrul secţiunii „International Competition”, şi Să nu ucizi (Thou shalt no kill), regia Cătălin Rotaru, Gabi Virginia Şargă, în cadrul secţiunii „1-2 Competition”.
O altă prezenţă românească, în componența juriului de scurt metraje, a fost Andrei Huţuleac, câştigătorul concursului de scurtmetraje al ediţiei din 2017 a Festivalului, cu filmul Offstage.