





„Alegerea datei de 14 mai 2025 ca zi în care să se dea startul celui mai important eveniment din calendarul anual de evenimente al ICR Tel Aviv, și anume Festivalul Filmului Românesc în Israel, nu a fost întâmplătoare” – a subliniat Martin Salamon, directorul ICR Tel Aviv în cuvântul de deschidere rostit pe scena Cinematecii din Tel Aviv. După cum a explicat Salamon publicului israelian cinefil – printre invitați fiind membri ai corpului diplomatic, dar și ai comunității evreilor de origine română – care a umplut până la refuz sala mare a Cinematecii, data a fost aleasă în mod special, ea reprezentând Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel.
Festivalul Filmului Românesc se desfășoară în perioada 14 mai-17 iunie 2025, la opt cinemateci de pe întreg teritoriul Israelului: Tel Aviv, Ierusalim, Haifa, Holon, Herzliya, Rosh Pinna, Sderot și Ofakim. Organizatorul evenimentului anual este ICR Tel Aviv, în colaborare cu Moviemania, cu Ambasada României în Statul Israel, Consulatul General al României la Haifa și Asociația Israelienilor Originari din România (AMIR). Lista filmelor care urmează a fi prezentate conține titluri ca „Anul Nou care n-a fost” (regia: Bogdan Mureșanu, 2024), „Trei kilometri pănă la capătul lumii” (regia: Emanuel Pârvu, 2024), „Moromeții 3” (regia: Stere Gulea, 2024), „Nasty” (regia: Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu, Tudor Giurgiu, 2024), „Săptămâna Mare” (regia: Andrei Cohn, 2024), „Warboy” (regia: Marian Crișan, 2023), „Clara” (regia: Sabin Dorohoi, 2023), „Războiul regelui” (regia: Trevor Poots, 2016), „Noaptea lui Vlad” (regia: Ciprian Dumitrașcu, 2024), „Tati part-time” (regia: Letiția Roșculeț, 2024).
Festivitatea a început prin oferirea unui vin d’honneur de către Ambasada României în Statul Israel. Referindu-se la semnificația zilei de 14 mai, E.S. Radu Ioanid, Ambasadorul României în Statul Israel, a reiterat importanța solidarității între popoarele celor două țări, evocând momente din trecutul apropiat, legate de evenimentele tragice din 7 octombrie 2023 și ulterioare acelei date. Iris Lacker, curatoarea Festivalului, a explicat conceptul curatorial centrat în jurul relațiilor de familie, ca temă principală comună lungmetrajelor – printre care și filmul de deschidere, „Anul Nou care n-a fost” –, la ceremonia de deschidere fiind prezent unul dintre protagoniștii principali ai aclamatei pelicule, actorul Mihai Călin. Proiecția filmului a fost urmat de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu participarea binecunoscutul actor, în dialog cu Iris Lackner.
Deschiderea de la Ierusalim, și respectiv de la Haifa, a Festivalului Filmului Românesc din Israel au avut loc data de 15 mai, la cinematecile locale. Mihai Călin a fost prezent la deschiderea de la Ierusalim, participând, de asemenea, la sesiunea de întrebări și răspunsuri ulterioară proiecției filmului „Anul Nou care n-a fost”. Pe tot parcursul Festivalului, vor fi organizate proiecții speciale cu participarea protagoniștilor filmelor din program, printre care actorul Iulian Postelnicu („Anul Nou care n-a fost”, „Moromeții 3”), Ciprian Dumitrașcu, regizor și Dorian Stan, producător („Noaptea lui Vlad”), precum și a altor invitați.
Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel a fost instituită prin Legea 86/2024. Parlamentul României a marcat, peentru prima oară, în anul 2024 această dată, printr-un moment solemn. Potrivit legii, la data de 14 mai a fiecărui an, Administraţia Prezidenţială, Parlamentul şi Guvernul vor arbora drapelul Statului Israel, alături de cel al României.