Institutul Cultural Român "Mihai Eminescu" la Chişinău invită tinerii doritori să participle la un eveniment special, Târgul Educațional Student #UDJG, organizat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
Târgul educațional este o întâlnire directă între elevii de liceu și cadre didactice, studenți actuali și absolvenți de succes ai universității. Vor avea standuri toate cele 14 facultăți ale UDJG, dar și cele 7 universități partenere din Chișinău, care vor promova cu prioritate programele comune dezvoltate cu universitatea gălățeană. Nu vor lipsi prezentări interactive, demonstrații, concursuri cu premii din partea universității și a partenerilor din mediul de afaceri.
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează, prin Facultatea Transfrontalieră, 9 programe de licență și 12 programe de masterat în Republica Moldova. La UDJG sunt în prezent circa 2.000 studenți din Republica Moldova.
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați este o universitate publică, de stat, cu parteneriate active cu 7 universități din Chișinău, dar și cu universitățile de stat din Cahul, Comrat și Taraclia, parteneriat început încă de acum mai bine de 20 de ani, odată cu înființarea Facultății Transfrontaliere de la Cahul.
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați oferă programe de studii și cercetare de top la nivel național și internațional. Studenții noștri găsesc la Galați condiții foarte bune de studiu și de cazare și beneficiază de suportul unor profesori dedicați din România dar și de la universitățile partenere din Republica Moldova.
De asemenea, prezentarea ofertei educaționale va fi însoțită de evenimente cultural-artistice, sportive și demonstrații practice, din partea reprezentanților celor 14 facultăți din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
Tinerii interesați să cunoască oferta educațională a unei universității de tradiție din România sunt așteptați marți, 16 mai 2023 la Biblioteca Națională a Republicii Moldova în intervalul orar 10.00 -18.00.
Vă asteptăm!