Cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească, Braşov, 3-28 iulie 2016

Cursuri de limba, cultura si civilizatie romaneasca, Brasov, 3-28 iulie 2016

ÎNVĂŢAŢI LIMBA ROMÂNĂ ÎN ROMÂNIA!

3-28 iulie 2016, Brașov 

Institutul Cultural Român organizează Cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească în cetatea transilvană de secol XII, Braşov! Programul este organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov, Muzeul „Casa Mureşenilor" şi Centrul Cultural Reduta. Spaţiu multicultural, Braşovul (Corona, Kronstadt, Brassó) are renumele unui mare centru comercial medieval, dar şi al unui „bastion" cultural şi academic, precum şi al locului în care a izbucnit scânteia primelor revolte anticomuniste româneşti. Structura programului

A.Cursuri intensive de limba română

B. Cursuri de cultură şi civilizaţie românească (de două ori pe săptămână)

Institutul Cultural Român invită profesori universitari, cercetători, personalităţi ale vieţii publice bucureştene şi braşovene pentru ţinerea prelegerilor de istorie, literatură, cinematografie. Prelegerile se ţin în limba engleză şi în limba română. 

C. Ateliere de creaţie

1. Dans  

 2. Jurnalism şi publicitate 

3. Gastronomie 

 4. Actorie

D. Proiecţii de filme

O dată pe săptămână au loc vizionări de filme româneşti ale celor mai buni cineaşti ai momentului, premiaţi la marile festivaluri europene de film sau filme devenite clasice. 

E. Program de documentare culturală

F. Seara internaţională

Se organizează o seară internaţională unde fiecare cursant îşi prezintă ţara, cu specificul ei (obiceiuri, băuturi, mâncăruri tradiţionale etc.). 

Cazarea 

Participanţii sunt cazaţi la hoteluri de trei stele, situate în zona centrală a oraşului Braşov. 

Locul de desfăşurare a cursurilor

Cursurile de limba română şi prelegerile de cultură şi civilizaţie au loc la Facultatea de Litere - Universitatea Transilvania. Atelierele de creaţie se desfăşoară la Muzeul „Casa Mureşenilor" (www.muzeulmuresenilor.ro), la restaurantul Old Center Bistro, precum şi la Centrul Cultural Reduta.

Prânzul şi cina se iau la restaurantul Old Center Bistro care se află în centrul oraşului Braşov (www.oldcenterbistro.ro).

Costuri

Taxa de participare: 1 100 €/ loc în cameră dublă, 1300 €/ cameră single Taxa de participare acoperă cheltuielile legate de toate activităţile incluse în program. Pentru cursanţii alumni se acordă o reducere de 15%. Taxa de participare nu acoperă transportul internaţional şi intern, viza de intrare, serviciile hoteliere suplimentare (mini bar, convorbiri telefonice etc.) şi asistenţa medicală.

Institutul Cultural Român recomandă participanţilor să aibă o asigurare medicală valabilă în România. 

Înscrierea 

Pentru înscriere, solicitanţii vor trimite următoarele documente la Institutul Cultural Român prin poştă sau e-mail (scanate): 

- formularul de înscriere completat (download) 

- curriculum vitae 

- o fotocopie a paşaportului 

 - o fotocopie a documentului de plată care confirmă achitarea taxei de participare. 

Data limită pentru înscriere este 29 mai 2016. 

Întrucât există un număr limitat de locuri disponibile, cursanţii sunt sfătuiţi să se înscrie din timp. 

Mai multe detalii: http://icr.ro/pagini/cursuri-de-limba-cultura-si-civilizatie-romaneasca-brasov-3-28-iulie-2016-romanian-language-culture-and-civilization-courses-brasov-july-3rd-28th-2016