Straini

26 Jun 2017

Recital de pian Gary Barnett la ICR Viena

Institutul Cultural Român de la Viena şi Societatea Austro-Română (AUSTROM) organizează luni, 26 iunie, ora 19. 00, la sediul ICR Viena din Argentinierstraße 39, un recital în interpretarea pianistului american Gary Barnett. Repertoriul serii cuprinde lucrări

9 Jun 2017 - 18 Jun 2017

Artiști excepționali, Mikhail Baryshnikov și Robert Wilson, la Festivalul de Teatru de la Sibiu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) este cel mai important festival anual de artele spectacolului din România şi primul ca amploare şi importanţă din lume. potrivit directorului Constantin Chiriac, care conduce și Teatrul Radu Stanca din Sibiu.

17 Jun 2017

Preşedintele ICR, Liliana Ţuroiu, i-a înmânat compozitorului Vasile Şirli premiul de deschidere a Galei Celebrităţilor din Sibiu

Aleea Celebrităților din Sibiu s-a îmbogățit sâmbătă, 17 iunie 2017, cu șase personalități marcante din cultura „planetară“, aşa cum a numit-o directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Constantin Chiriac. Vasile Șirli, Philippe

15 Jun 2017

„Descriptio Bessarabiae”, reper cartografic de importanță europeană

Institutul Cultural Român (ICR), în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, au organizat miercuri, 14 iunie 2017, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, lansarea volumului cartografic „Descriptio Bessarabiae”. Evenimentul

2 Jun 2017 - 11 Jun 2017

ICR, partener al Festivalului Internațional de Film Transilvania 2017

A început numărătoarea inversă până la debutul celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Cel mai amplu eveniment de gen din România va avea loc între 2 și 11 iunie, la Cluj-Napoca, și va prezenta 225 de filme – 188 de

25 May 2017 - 26 May 2017

Teatru: „De vânzare” la Valladolid

În perioada 20-28 mai, Compania Teatrului Odeon din București va prezenta în cadrul celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru și Artă de Stradă (TAC) de la Valladolid, două reprezentații ale spectacolului De vânzare, după o piesă scrisă

21 May 2017

Prof. univ. dr. acad. Ioan-Aurel Pop conferenţiază la Viena

În data de 21 mai 2017, începând cu ora 18. 00, prof. univ. dr. acad. Ioan-Aurel Pop a susținut la sediul Institutului Cultural Român de la Viena conferința „Mărturii străine despre limba română la începuturile epocii moderne“. Prelegerea face parte din

11 May 2017 - 14 May 2017

Praga: Târgul de Carte şi Festivalul Internaţional „Lumea Cărţii”

În perioada 11 – 14 mai 2017 se desfăşoară la Praga cea de-a XXIII-a ediţie a Târgului de Carte şi Festivalului Internaţional „Lumea Cărţii”. Evenimentul are loc în incinta Palatului Expoziţional Holešovice, dar şi în alte puncte nodale ale capitalei

5 May 2017 - 13 May 2017

Întâlnire cu scriitoarea Mira Feticu la prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură Bru-Taal de la Bruges

În perioada 5-13 mai 2017 va avea loc, la Bruges, Festivalul Internațional de Literatură Bru-Taal. ICR Bruxelles susține participarea scriitoarei Mira Feticu. La ceremonia de închidere a festivalului aceasta va susține un dialog literar, alături de scriitoarea

25 Apr 2017 - 29 Apr 2017

A II-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură LOFEST

A doua ediție a Festivalului LOFEST își propune să aducă laolaltă prozatori din România și alte țări europene în patru seri de lecturi publice și dezbateri, în penultima săptămână a lunii aprilie 2017 (25-29 aprilie). Acest festival e o contribuție la

23 Apr 2017 - 28 Apr 2017

Festivalul de muzică CLUJ MODERN, ediția a XII-a

Ediția a douăsprezecea a Festivalului Cluj Modern își propune să continue seria de succese crescânde a ultimelor ediții, ce i-au consolidat locul de reper pe harta culturală a țării, cu bune ecouri și peste graniță. Oferta repertorială a ediției

27 Apr 2017 - 27 Apr 2017

Omagiu lui Dinu Lipatti la Seattle

ICR New York a organizat un nou proiect de succes, HOMAGE TO DINU LIPATTI / OMAGIU LUI DINU LIPATTI, cu participarea a doi invitați de marcă: violonistul Alexandru Tomescu și pianista Angela Drăghicescu. Evenimentul a avut loc joi, 27 aprilie 2017, ora 19. 00,