Sesiune

Muzică clasică în Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia

Pentru a treia oară în turneu, în Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, „Rute Muzicale” propune, Joi, 6 Iulie, 2017, ora 19. 00, un eveniment muzical de excepție, care aduce laolaltă muzica, literatura și arta vizuală. Evenimentul are loc in cadrul #ADMUSICAM,

2010

INTERSECŢII. Înainte de sărbătorile de iarnă - OBSERVATOR CULTURAL Autor Michael FINKENTHAL Nr. 556-557, 23 decembrie 2010 Sînt în Haifa şi profit de ocazie pentru a da o fugă pînă la Ein Hod, satul pictorilor întemeiat după 1948 de Marcel Iancu, pentru a

Burse pentru traducători în formare

Burse pentru traducători în formare Programul de burse, derulat de ICR prin Centrul Naţional al Cărţii, îşi propune formarea unei noi generaţii de traducători ai literaturii române într-un număr cât mai mare de limbi străine precum şi o colaborare mai strânsă

Noaptea Institutelor Culturale 2011

Noaptea Institutelor Culturale, unul din cele mai populare evenimente culturale bucureştene, a ajuns pe 24 iunie 2011 la cea de-a cincea ediţie. Din 2007 sărbătorim, în ultima zi de vineri din iunie, institutele culturale la Bucureşti, care îşi deschid porţile şi