S-a încheiat Ziua Francofoniei sărbătorită la sediul ONU din New York
ICR New York, în colaborare cu Misiunea Permanentă a României la ONU și cu Reprezentanța Permanentă a Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) la ONU, a organizat „La Soirée de la Francophonie”, un eveniment de diplomație culturală
Târgul tradițiilor populare la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti"
Vor fi expuse obiecte populare specifice românilor din vecinătatea României (port popular, ceramică, obiecte sculptate în lemn etc. ) și vor avea loc scurte demonstrații de confecționat obiecte populare: cusături, împletituri, sculptură în lemn susținute
Emil Ţîrcomnicu - "Românii dintre Vidin, Dunăre şi Timoc. Sărbători, obiceiuri, credinţe", 2010, 128p.
Concepută ca un dicționar cu aproximativ 300 de termeni etnografici, lucrarea prezintă principalele momente rituale, credințele, obiceiurile și sărbătorile din ciclul vieții de familie (naștere, căsătorie, înmormântare), mitologia și calendarul popular, specifice
2010
INTERSECŢII. Înainte de sărbătorile de iarnă - OBSERVATOR CULTURAL Autor Michael FINKENTHAL Nr. 556-557, 23 decembrie 2010 Sînt în Haifa şi profit de ocazie pentru a da o fugă pînă la Ein Hod, satul pictorilor întemeiat după 1948 de Marcel Iancu, pentru a
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, Mária Pakucs Willcocks (coord.) - Spectacolul public între tradiţie şi modernitate. Sărbători, ceremonialuri, pelerinaje şi suplicii, 2007, 302 p.
Studiile din acest volum încearcă să identifice „punerea în scenă a diferitelor evenimente din viaţa cotidiană, acordând termenului de „spectacol public o definiţie destul de largă: tot ceea ce la un moment dat reuneşte un public fie ca actor activ şi implicat