Pagini

Recital cameral susținut de violonista Diana Jipa și Ștefan Doniga în Sala Mare a ICR, cu ocazia Zilei Naționale a României

Sala Mare a Institutului Cultural Român va găzdui marți, 28 noiembrie 2023, ora 19. 00, un recital cameral susținut de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga cu ocazia Zilei Naționale a României. Evenimentul reprezintă încheierea turneului internațional

REGULAMENT GENERAL privind acordarea burselor pentru cercetare şi documentare, cât şi asigurarea altor forme de sprijin material (rezidenţe) – 2023 – 2024

Programul Bursele Institutului Cultural Român are ca scop sprijinirea cercetătorilor, traducătorilor, jurnaliştilor culturali şi, nu în ultimul rând, a artiştilor, în efortul lor de pregătire specializată, atât în România, cât şi în străinătate, asigurând

„Folclor reinterpretat” de trupa GRAIU, dedicat Zilei Românității Balcanice

Începând de marți, 10 mai 2022, Institutul Cultural Român și reprezentanța din Berlin propun, pe paginile de Facebook și pe canalul YouTube, un concert în premieră, dedicat Zilei Românității Balcanice, în interpretarea trupei GRAIU, alcătuită din Alina

Constantin Silvestri în cronici și interviuri 1930–1959

Cronici și interviuri adunate, îngrijite și adnotate de Cristina Ligia Enășescu „Volumul de față, strâns laolaltă, îngrijit și adnotat cu minuțiozitate de Cristina Enășescu, are ceva dintr‐o expoziție de pictură. E ca și cum fiecare capitol,

ROMA. Tinere talente românești, la cea de-a zecea ediție a Festivalului Internațional Propatria

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL PROPATRIA - TINERE TALENTE ROMÂNEȘTI Festivalul Internaţional Propatria - Tinere talente românești, aflat la a zecea ediţie, se va derula, pentru prima dată online, în perioada 20 noiembrie - 1 decembrie 2020. Evenimentul

CHIȘINĂU. Congresul Mondial al Eminescologilor la Chișinău, de Ziua Limbii Române

Academicienii Eugen Simion, Mihai Cimpoi, Valeriu Matei, criticul și istoricul literar dr. Theodor Codreanu, scriitorul Tudor Nedelcea, se numără printre invitații care vor susține comunicări despre opera eminesciană în cadrul celei de-a IX-a ediții a Congresului

REGULAMENTUL GENERAL privind acordarea burselor pentru cercetare şi documentare, cât şi asigurarea altor forme de sprijin material (rezidenţe) - 2020

Programul Bursele Institutului Cultural Român are ca scop sprijinirea cercetătorilor, traducătorilor, jurnaliştilor culturali, şi, nu în ultimul rând, a artiştilor, în efortul lor de pregătire specializată, atât în România, cât şi în străinătate, asigurând

Alina Diaconu – „Dragă Cioran: cronica unei prietenii”

Volumul Dragă Cioran: cronica unei prietenii, scris de Alina Diaconu, tradus din limba spaniolă de Gabriela Banu, cu un Cuvânt înainte de Eugen Simion, se găsește, zilele acestea, la standul Editurii ICR, în cadrul celei de-a XXVI-a ediții a Târgului Internaţional

Lettre Internationale nr. 110 / vara 2019

Vă prezentăm noul număr, 110 / 2019, al revistei Lettre Internationale. Din sumar:Retrospective Șerban Pavelescu – Determinări istorice şi etnice ale crizei ucrainene . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 Rodica Binder – Datoria de a fi de stânga, libertatea

Doina Lemny și Ștefan Lemny, invitați ai ICR la Bookfest. „România înflorește din punct de vedere cultural“

Invitați de Institutul Cultural Român (ICR) la evenimentele de lansare de la Târgul de Carte Bookfest, care se desfășoară până duminică, 2 iunie 2019, în Pavilionul B2 de la Romexpo, scriitorii și cercetătorii Doina și Ștefan Lemny, stabiliți în Franța din

Lettre Internationale nr. 109 / primăvara 2019

A apărut noul număr, 109, al revistei Lettre Internationale, editată de Institutul Cultural Român. SUMAR 109 Retrospective Șerban Pavelescu – Steaua norocoasă a României . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 Lesley Chamberlain – Revoluția rusă

Ștefan Lemny – „Dimitrie Cantemir: un principe român în zorile Luminilor europene”

Operei vaste lui Dimitrie Cantemir i-au fost dedicate numeroase studii specializate, din perspectiva uneia sau alteia dintre ariile diverse în care s-a manifestat: filozofia, literatura, muzica, teologia. Istoricul Ștefan Lemny oferă, în lucrarea editată de Institutul