Oscar

27 May 2021

ROMA. Acad. Ioan-Aurel Pop, la „Conferințele Teatrului Național prezentate publicului Italian”

Seria „Conferințele Teatrului Național București prezentate publicului italian”, inițiată de Accademia di Romania, în colaborare cu Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București, continuă sâmbătă, 29 mai, cu prezentarea conferinței „Cultura

20 Apr 2021

BERLIN. Participare românească la Festivalul Internațional de Film goEast

Festivalul de la Wiesbaden, organizat începând cu anul 2001 de către Institutul German de Film (DIF) reprezintă, prin varietatea secţiunilor filmice şi a forumurilor, o platformă unică pentru dialogul dintre Est şi Vest. Timp de 7 zile au loc, în prezenţa regizorilor,

12 Apr 2021

ISRAEL. Filmul românesc „colectiv” a marcat reluarea proiecțiilor cu public la Cinemateca din Tel Aviv

Proiecția specială a filmului românesc „colectiv” regizat de Alexander Nanău, nominalizat la premiul Oscar 2021 în categoriile „cel mai bun film documentar” și „cel mai bun film străin”, a fost evenimentul inaugural al redeschiderii pentru public a Cinematecii

7 Apr 2021

SUEDIA. Ediție aniversară a Zilelor Filmului Românesc, cu ocazia împlinirii a 15 ani de existență a ICR Stockholm

Şapte dintre cele mai apreciate filme româneşti recente, printre care documentarul „Colectiv” (2019), nominalizat la două premii Oscar, „Malmkrog” (2020), premiat la Berlinale, şi „La Gomera” (2019), inclus în competiţia Festivalului de la Cannes, vor

7 Apr 2021

LONDRA. „Romanian Classics in English”, serie de evenimente dedicate lui Liviu Rebreanu odată cu traducerea romanului Ciuleandra

Seria de evenimente dedicate scriitorului român Liviu Rebreanu urmează să fie lansată online de ICR Londra, pe pagina Facebook a reprezentanței, miercuri, 7 aprilie, de la ora 19. 00 (ora Londrei). Programul are o durată de zece zile și este prilejuit de lansarea traducerii

1 Mar 2021

UNGARIA. „Acasă”, la cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Film Documentar din Budapesta

Documentarul „Acasă”, regia Radu Ciorniciuc, va reprezenta România la secțiunea „Concurs”, cu sprijinul ICR Budapesta, la cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Film Documentar din Budapesta (BIDF), care se desfășoară online în perioada 1-10

10 Feb 2021

UPDATE. „colectiv”, primul film românesc nominalizat la OSCAR® 2021, la două categorii, sprijinit de ICR

UPDATE 3.   „Colectiv” este nominalizat la premiile Oscar, la două categorii, „Cel mai bun film documentar” și „Cel mai bun lungmetraj internațional”. UPDATE 2.   „Colectiv” este nominalizat la premiile BAFTA, la categoria „Cel mai bun film documentar”.

21 Dec 2020

Tradiții de Crăciun din România, prezentate în lume

„Crăciunul la români” este un proiect marca ICR dedicat promovării internaționale a culturii, tradițiilor și patrimoniului național și constă într-un montaj video care surprinde tradițiile de Crăciun din România prin filmări, fotografii, colinde, muzică

11 Dec 2020

Despre industria cinematografică și audiovizuală din Europa la EUNIC MIXERS

A șaptea discuție din cadrul seriei EUNIC MIXERS, organizată în colaborare cu Insula 42, va avea loc vineri, 11 decembrie, ora 16. 00, pe pagina de Facebook a EUNIC România.  EUNIC MIXERS #7 x Salon Insula 42 se concentrează pe principalele schimbări care afectează

16 Nov 2020

LONDRA. Dezbatere cu Alexander Nanau, regizorul filmului românesc propus pentru premiile Oscar 2021

Filmul documentar „Colectiv”, propunerea României pentru premiile Oscar, va fi lansat în Marea Britanie vineri, 20 noiembrie 2020. Reprezentanța ICR la Londra va organiza, cu acest prilej, o dezbatere cu regizorul Alexander Nanau, jurnalistul Cătălin Tolontan și

30 Oct 2020

SPANIA. Festivalul de film românesc continuă la Oviedo

O selecție de filme românești recente, care au făcut parte din programul celei de-a zecea ediții a Festivalului de Film Românesc prezentat la Madrid, vor fi proiectate, în perioada 31 octombrie – 17 decembrie, la Teatro Filarmónica de Oviedo. Filmele sunt prezentate

28 Oct 2020

NEW YORK. Trei spectacole pentru copii și tineret, pe „Scena Digitală”

O miniserie teatrală destinată în special publicului tânăr, realizată împreună cu Teatrul „Luceafărul” pentru Copii și Tineret din Iași, va fi lansată în cadrul proiectului „Scena Digitală /Digital Stage” al reprezentanței ICR la New York. Primul spectacol