Participare românească la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam 2025
Cinematografia românească își reafirmă valoarea la nivel internațional prin participarea la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, derulat în perioada 30 ianuarie- – 9 februarie 2025, în cadrul căruia vor fi prezentate nu mai puțin de trei producții
Premiera mondială a spectacolului „Întoarcerea huliganului”, la ICR New York
Cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, marcată anual în data de 27 ianuarie, Institutul Cultural Român din New York organizează vineri, 31 ianuarie 2025, ora 19. 00, în premieră absolută, primul spectacol realizat vreodată după
REGULAMENT GENERAL privind acordarea burselor pentru cercetare şi documentare, cât şi asigurarea altor forme de sprijin material (rezidenţe)
Programul Bursele Institutului Cultural Român are ca scop sprijinirea cercetătorilor, traducătorilor, jurnaliștilor culturali, și, nu în ultimul rând, a artiștilor, în efortul lor de pregătire specializată, atât în România, cât și în străinătate,
Concert „Tinere talente” la Bösendorfer Salon, cu ocazia Zilei Culturii Naționale
Institutul Cultural Român de la Viena prezintă joi, 9 ianuarie 2025, la Bösendorfer Salon, două concerte susținute de pianiștii români Radu Sava Gheju și David Hodos. Evenimentul „Tinere talenteˮ, care va avea loc cu ocazia Zilei Culturii Naționale, este
Cursuri de limba română pentru străini organizate de Institutul Cultural Român
Dacă doriţi să învăţaţi limba română, Institutul Cultural Român oferă oportunitatea de a vă înscrie începând cu 30 decembrie 2024 la cursurile extensive cu prezență fizică sau online organizate la București începând cu 27 ianuarie 2025 pentru toate
„Tradiții prin ochi de copii” – Concert de colinde românești la Roma, în Bazilica Sfinții XII Apostoli
Accademia di Romania in Roma are plăcerea de a anunța cea de-a IX-a ediție a concertului de colinde românești, un eveniment special dedicat iubitorilor de muzică și tradiție. Spectacolul, intitulat „Tradiții prin ochi de copii” și va avea loc duminică, 15
„1989: imaginile unei Revoluții”, serie de manifestări interdisciplinare la ICR Viena
Institutul Cultural Român de la Viena marchează în perioada 11 decembrie 2024-14 ianuarie 2025 împlinirea a 35 de ani de la Revoluția Română din 1989, moment istoric care desemnează începutul libertății și democrației în România, odată cu căderea regimului
A început Festivalul de Film Românesc în China
În contextul aniversării, în 2024, a 75 de ani de relații diplomatice bilateral dintre China și România, Institutul Cultural Român de la Beijing, în parteneriat cu Switch Lab,invită publicul cinefil, sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 14:00, la prima ediție
ICR Tel Aviv: Eveniment comemorativ în memoria lui Aurel Vainer
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va organiza și găzdui pe de 11 decembrie 2024, de la ora 17:30, un eveniment dedicat memoriei fostului președinte al Federației Comunităților Evreiești din România (FCER) – Aurel Vainer. Manifestarea, desfășurată
Lettre Internationale Nr. 122-123/2023-2024
A apărut un nou număr al revistei LETTRE Internationale - ediția în limba română, editată de Institutul Cultural Român. Sumar nr. 122-123 RETROSPECTIVEPhilippe Videlier– Ultima călătorie a lui Walter Held. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Artista Valentina Frunze, prezentă la proiectul The Future of Living - Rethread the needle cu sprijinul ICR Bruxelles
În perioada 6-8 decembrie 2024, clusterul EUNIC Brussels (rețeaua de institute culturale UE active în Belgia) organizează proiectul The Future of Living - Rethread the needle (Sustenabilitatea și etica în industria modei), în colaborare cu doi parteneri locali
Proiectul României la Bienala de Artă de la Veneția 2024, ediție cu 730.000 de vizitatori, a atras atenția internațională
Publicații de prestigiu precum The Guardian, Forbes, Apollo Magazine, Le Journal des Arts, The Art Newspaper, Whitewall și postul de televiziune Euronews au inclus pavilionul României pe lista celor care merită vizitate la cea de-a 60-a ediție a Expoziției Internaționale