Literatura romana

15 Jun 2018

Eminescu în China

În data de 15 iunie 2018, ICR Beijing l-a omagiat pe Mihai Eminescu împreună cu studenții și profesorii din cadrul Catedrei de Limba Română a Universității de Studii Străine din Beijing, anul acesta împlinindu-se 129 de ani de la plecarea spre eternitate a

15 Jun 2018

Prima ediție a evenimentului interdisciplinar internațional „Strada Eminescu”, la sediul Filialei Seghedin a ICR Budapesta

Vineri, 15 iunie 2018, Filiala Seghedin a Institutului Cultural Român Budapesta, împreună cu Consulatul General al României la Seghedin, Catedra de Limba şi literatura română a Facultății Pedagogice „Juhász Gyula” a Universității din Seghedin, Catedra

Cea mai amplă operațiune de diplomație culturală din Spania la final

Duminică, 10 iunie, s-a încheiat la Madrid cea mai amplă operațiune de diplomație culturală organizată în Spania cu ocazia Centenarului Marii Uniri. La cea de-a 77-a ediție a Târgului de Carte de la Madrid, la care România a fost țară invitată, în perioada

25 May 2018 - 10 Jun 2018

Presa spaniolă (re)descoperă surprinzătoarea literatură română

Prima săptămână a celui mai amplu târg de carte din Spania, care se desfășoară în principalul parc al Madridului și la care România este țară invitată, a fost reflectată în articole abundente publicate în presa centrală din Spania, care au vorbit de o

25 May 2018 - 10 Jun 2018

Poeta Aura Christi a vorbit despre rănile Basarabiei la Târgul de Carte de la Madrid

Târgul de Carte de la Madrid (25 mai –10 iunie 2018) a continuat cu numeroase evenimente  desfăşurate în pavilionul ţării noastre din centrul Parcului Retiro. România este ţară invitată la cel mai mare târg de carte din Spania. Luni seară a avut loc prezentarea

25 May 2018 - 10 Jun 2018

România străluceşte la Târgul de Carte de la Madrid, în calitate de ţară invitată

Târgul de Carte de la Madrid, la care România este ţară invitată în perioada 25 mai –10 iunie 2018, s-a deschis vineri seară, în prezenţa a numeroase oficialităţi din Spania şi România. În prima zi, ES Gabriela Dancău, ambasadoarea României în Regatul

25 May 2018 - 10 Jun 2018

Pavilionul României, inaugurat la Târgul de Carte de la Madrid

Joi seară, la sala Auditorio 200 din Muzeul Național Centru de Artă Reina Sofía din Madrid, a avut loc concertul inaugural organizat cu ocazia participării României în calitate de țară invitată la cea de a 77-a ediție a Târgului de Carte de la Madrid (25 mai

25 May 2018 - 10 Jun 2018

România, țară invitată la Târgul de Carte de la Madrid

România este ţară invitată de onoare la cea de-a 77-a ediție a Târgului de Carte de la Madrid, care va avea loc în perioada 25 mai-10 iunie 2018. Desfăşurat sub sloganul Historia por descubrir, historias por escribir / Descoperind și rescriind istoria, programul

25 May 2018 - 26 May 2018

Scriitorul Paul Vinicius la Salon du Livre des Balkans, ediția a opta

Paul Vinicius a fost laureatul Premiului Publicului, la cea de-a șaptea ediție a Salon du Livres des Balkans,  în anul  2017, o participare foarte apreciată de către participanți și spectatori. Anul acesta, la ediția cu numărul opt, scriitorul român va fi prezent,

26 May 2018

Noaptea Literaturii 2018 - Paris

Bucarest, promenades littérairesVolum de Andreia Roman şi Cécile FolschweillerSâmbătă 26 mai 18:00-23:00Mediateca Centrului Cultural Irlandez5 Rue des Irlandais, 75005 ParisBucarest, promenades littéraires de Cécile Folschweiller şi Andreia Roman (Editions Non Lieu,

17 May 2018 - 20 May 2018

România la Târgul Internaţional de Carte de la Varşovia

În perioada 17-20 mai 2018, în capitala poloneză va avea loc cea de-a noua ediție a Târgului Internațional de Carte de la Varșovia. Institutul Cultural Român de la Varșovia, împreună cu Ambasada României, va organiza un stand românesc, în care expune și

17 May 2018

„Cum se scriu poveștile de adio”. Lansare de carte și prelegere despre arta poveștii la ICR

Joi, 17 mai 2018, de la ora 19:00, Cristina Andone lansează volumul Plec – roman cu publicitari, măgar și umbre, la Sala Mare a Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru, nr. 38, Zona Aviatorilor). Evenimentul va consta într-o prelegere inspirațională despre