România la Târgul de Carte de la Londra 2014. Ziua a doua
La Târgul de Carte de la Londra, pentru reprezentanţii României 9 aprilie a fost ziua cea mai lungă şi mai intensă. Programul a cuprins participarea lui Alistair Ian Blyth la unul dintre evenimentele de la Literary Translation Centre, unde au loc dezbaterile despre
Alexandru Tomescu, ovaţionat la Istanbul
Joi, 10 aprilie 2014, orele 20. 30, Sinagoga Neve Șalom din Istanbul a fost gazda recitalului Alexandru Tomescu în cadrul festivalului Bach Before and After. Violonistul român a interpretat, în fața unui public entuziast și rafinat, sonate de Bach și Ysaÿe. La eveniment
România la Târgul de Carte de la Londra 2014. Ziua întâi
Țara noastră participă, în perioada 8-10 aprilie 2014, la Londra, la unul dintre cele mai mari evenimente ale industriei mondiale de carte, cu un program conceput și organizat de Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții și ICR Londra, sub sloganul
„Des livres à venir, l’avenir des livres“. România la Salonul Internațional de Carte de la Paris
România va fi prezentă, în perioada 21-24 martie 2014, la cea de a 34-a ediție a Salon du Livre, cel mai important eveniment editorial din Franța, cu un stand organizat de Institutul Cultural Român, având tema „Des livres à venir, l’avenir des livres“. Evenimentele
Cel mai recent roman „românesc” al lui Paul Bailey, The Prince’s Boy, va fi lansat la ICR Londra
Institutul Cultural Român din Londra și Bloomsbury Publishing organizează, în data de 20 martie, lansarea ultimei apariții editoriale a unuia dintre cei mai cunoscuți autori britanici contemporani: romanul The Prince’s Boy, semnat de Paul Bailey. Mare iubitor al
Participarea României la Târgul Internațional de Carte de la Leipzig
Ca în fiecare an, Ministerul Culturii organizează standul României la Târgul Internațional de Carte de la Leipzig, care se va desfășura în perioada 13 – 16 martie 2014. Scriitorii invitați pentru a participa la ediția din acest an a târgului sunt Ioan Groșan,
APEL LA CANDIDATURĂ - Tinere talente în domeniul criticii de film în juriul Révélation France 4 la Cannes
Criticii de film tineri din România sunt invitați să candideze pentru a face parte din juriul Révélation France 4 ṣi a participa la următoarea ediţie a Semaine de la critique din cadrul Festivalului de la Cannes. Selecția este organizată de Sǎptǎmâna Criticii
Ateliere ale modernităţii. Istorie intelectuală şi filosofie franceză contemporană
Marţi, 11 martie 2014, de la ora 18. 00, la Institutul Francez din Bucureşti – Atrium (Bd. Dacia nr. 77), va avea loc lansarea volumului Ateliere ale modernităţii. Istorie intelectuală şi filosofie franceză contemporană, coordonat de editorii Bogdan Ghiu şi Vlad
Expoziție de design contemporan românesc la ICR Stockholm
În contextul desfăşurării în capitala Suediei a Stockholm Design Week - unul dintre cele mai prestigioase evenimente de profil din Europa, Institutul Cultural Român de la Stockholm aduce în atenţia publicului principalele tendințe de evoluție în designul de produs
Trei burse pentru jurnalisti români la BBC Academy Londra
Trei jurnalisti români vor primi câte o bursa de studii la BBC Academy Londra, în cadrul campaniei “Nice to meet you”, inițiată de publicația Romania in Contact și Garajul de PR. Detalii despre campanie: aiciRegulamentul concursului: aici
Participare românească la Festivalul Internațional de Film de la Berlin
În ultimii ani, filmul românesc s-a aflat la loc de cinste în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, iar Institutul Cultural Roman din Berlin susține și anul acesta prezența echipelor de film și ajută la organizarea standului românesc. ICR Berlin
Film documentar despre scriitorul Norman Manea la Berlinala 2014
Filmul documentar „Le beau danger” despre scriitorul român Norman Manea (Joon Film, Berlin, 2013, 100 de minute) va fi prezentat la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (Berlinale 2014). Filmul este focalizat pe două texte ale autorului Norman Manea, povestirea