Editia a IV-a

20 Sep 2018 - 30 Sep 2018

Reuniunea Teatrelor Naţionale, ediţia a IV-a, la Chișinău

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău anunță desfășurarea, în perioada 20 - 30 septembrie 2018, a unui eveniment teatral de excepție, devenit deja o tradiție în spațiul cultural românesc, „Reuniunea Teatrelor Naţionale”, ediţia a IV-a.

1 Apr 2018 - 30 Apr 2018

Lista proiectelor organizate de reprezentanțele ICR din străinătate în luna APRILIE 2018

Institutul Cultural Român de la Beijing 5 aprilie/ Două ore în România – România prezentată „Micilor ziariști“. 18 aprilie / Masterclass susținut de regizorul Călin Netzer. 28, 30 aprilie/ Orchestra Română de Tineret la Festivalul

1 Nov 2017 - 30 Nov 2017

Lista proiectelor organizate de reprezentanțele ICR din străinătate în luna NOIEMBRIE 2017

Institutul Cultural Român de la Beijing 24, 27, 28 noiembrie / Muzică și joc românesc la Beijing. ICR Beijing, în parteneriat cu Facultatea de Pedagogie Muzicală și Primăria Districtului Dongcheng, a organizat, cu ocazia Zilei Naționale a României și

27 Oct 2017 - 29 Oct 2017

Regal de concerte de muzică de cameră, la cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internațional Clara Haskil

Festivalul Internațional Clara Haskil a ajuns la cea de-a IV-a ediție și va avea loc în perioada 27-29 octombrie 2017, la Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu.   În avanpremieră la ediția din acest an a Festivalului,  editura Humanitas pregătește o nouă traducere,

1 Sep 2017 - 30 Sep 2017

Lista proiectelor organizate de reprezentanțele ICR din străinătate în luna SEPTEMBRIE 2017

Institutul Cultural Român de la Beijing 11-14 septembrie / Participarea la „The First Beijing International Language and Culture Expo”. 11-13 septembrie / Participarea la expoziția „Colorful World – Beijing International Culture Exhibition”.

7 Sep 2017 - 10 Sep 2017

Festivalul Internațional de Nai „Gheorghe Zamfir”

Eveniment cultural de referinţă, Festivalul Internaţional de Nai a devenit deja tradiţie în orașul natal al maestrului Gheorghe Zamfir, fiind, actualmente, cel mai important proiect muzical din istoria Găeştiului. Aşa cum şi-a obişnuit publicul, cea de-a a IV-a

2 Aug 2017 - 9 Aug 2017

A IV-a ediție a Festivalului Internațional „Musica Kronstadt 2017”, la Brașov

În perioada 2-9 august 2017, Festivalul Internațional „Musica Kronstadt 2017”, ediția a IV-a, ediție dedicată centenarului Dinu Lipatti aduce la Brașov elitele muzicii clasice mondiale de la Berliner Filarmoniker, Filarmonica George Enescu, SWR Stuttgart, Opera din

1 Jun 2017 - 30 Jun 2017

Lista proiectelor organizate de reprezentanțele ICR din străinătate în luna IUNIE 2017

Institutul Cultural Român de la Beijing 15-23 iunie / Proiectul „Eminescu și China“, omagiu adus marelui poet, desfășurat la Universitatea de Studii Străine din Beijing. 24 iunie / Proiectul „Ia, tezaur strămoșesc“ a fost organizat de Institutul

15 Oct 2016 - 20 Oct 2016

ICR sprijină ALT Concurs Național de Coregrafie, ediția a IV-a

Asociația Secția de Coregrafie organizează în perioada 15 - 20 octombrie 2016, cea de-a patra ediție ALT Concurs Național de Coregrafie, un proiect amplu, dedicat coregrafilor, dansatorilor și spectatorilor din România.   Proiectul cuprinde competiția oficială

1 Aug 2016 - 31 Aug 2016

Lista proiectelor culturale organizate de Institutele Culturale Românești din străinătate - AUGUST 2016

Lista proiectelor culturale organizate de Institutele Culturale Românești din străinătate - AUGUST 2016Accademia di Romania de la Roma 1-8 august / Academia de vară „ICon Arts, ediția a IV-a.  Institutul Cultural Român de la Beijing 6 august / Proiecția filmului

1 Aug 2016 - 8 Aug 2016

Concert de muzică de cameră la Accademia di Romania

În perioada 1 - 8 august 2016 „Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România” - UCIMR, Exces Music şi Accademia di Romania organizează ediţia a IV-a din seria de cursuri de vară „Icon Arts” - Roma.   Atelierele din anul acesta cuprind secţii

1 Jul 2016 - 7 Jul 2016

ICR, partener al Festivalului-Concurs Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu", ediția 2016

În perioada 1-7 iulie 2016 are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului - Concurs Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu, organizat de Asociația Iubire și Încredere, cu sprijinul mai multor parteneri, printre care și Institutul Cultural Român.