Trupa Subcarpați, invitat special la Săptămâna Culturală din Skive, Danemarca
În perioada 7 – 14 iunie 2025, în orașul Skive din Danemarca, se desfășoară o nouă ediție a Săptămânii Culturale, eveniment care celebrează diversitatea și dialogul intercultural. În acest context, Asociația Culturală Româno-Daneză din Skive organizează,
Cinci laureați ai Galei Premiilor Uniunii Scriitorilor din România, premiați de ICR
Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul editorial 2024 a avut loc luni, 2 iunie 2025, la Sala Pictură a Teatrului Național din București, și a fost prezentată de președintele Uniunii Scriitorilor din România, scriitorul Varujan Vosganian. Premiul Naţional
ICR acordă premii la cinci secțiuni în cadrul Galei Premiilor Uniunii Scriitorilor
Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul editorial 2024 va avea loc luni, 2 iunie 2025, ora 18. 00, la Sala Pictura a Teatrului Național din București, unde Institutul Cultural Român va acorda premii la următoarele secțiuni: Proză, Traduceri
Scriitorul Mircea Cărtărescu, prezent la serata literară „Più libri più liberiˮ cu sprijinul IRCCU Veneția
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia susţine participarea scriitorului Mircea Cărtărescu, în calitate de autor român contemporan cu reputaţie internaţională şi reprezentant al literaturii române, la serata literară „Più
„Solenoid” de Mircea Cărtărescu aduce prima nominalizare a unui autor român la International Booker Prize
„Solenoid”de Mircea Cărtărescu este primul roman semnat de un autor român inclus pe lista nominalizărilor pentru International Booker Prize, prestigioasă distincție literară britanică. Traducerea în limba engleză, semnată de Sean Cotter, a fost publicată
ICR la Gaudeamus 2024: o incursiune în trecutul, prezentul și viitorul cărților
Cititorii care vor vizita anul acesta Târgul de Carte Gaudeamus, programat în perioada 4-8 decembrie 2024, sunt invitați la standul Institutului Cultural Român, care a pregătit un program atrăgător de evenimente, precum și cărți și albume la prețuri speciale.
Artista Valentina Frunze, prezentă la proiectul The Future of Living - Rethread the needle cu sprijinul ICR Bruxelles
În perioada 6-8 decembrie 2024, clusterul EUNIC Brussels (rețeaua de institute culturale UE active în Belgia) organizează proiectul The Future of Living - Rethread the needle (Sustenabilitatea și etica în industria modei), în colaborare cu doi parteneri locali
Scriitorii Moni Stănilă, Varujan Vosganian și Corina Ilea participă la cel mai important eveniment din Scandinavia dedicat industriei cărții
Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții (CENNAC), Departamentul EUNIC și ICR Stockholm, organizează, în perioada 26 - 29 septembrie, participarea României la Târgul de Carte de la Göteborg. Cititorii vor putea cunoaște scriitori și traducători
Rezidența de scenaristică Pustnik 2024, la Port Cultural Cetate cu sprijinul ICR
Cea de-a X-a ediție a rezidenței de scenaristică Pustnik se desfășoară între 17 - 24 septembrie 2024, la Port Cultural Cetate, pe malul Dunării, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Opt proiecte au fost selectate de către cofondatorii Pustnik, regizorii
Sezonul Cultural România-Polonia 2024-2025, inaugurat oficial la Gdańsk
Președintele ICR: „Echipa română a conceput Sezonul ca pe un maraton intercultural, asemănător unei categorii artistice de la olimpiadă” Sezonul Cultural România-Polonia 2024-2025 a fost inaugurat oficial în Polonia cu expoziția „Nicolae Grigorescu,
Număr dublu de vară al revistei „Orizonturi culturale italo-române”
Numărul dublu de vară, iulie-august 2024, alrevistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române” se deschide cu semnalarea apariţiei unei cărţi-eveniment, o antologie bilingvă de poezie a Italiei baroce care reprezintă o premieră în România:Oro, porpora,
Programul CANTEMIR // Variables as Absence of Uniformity
Galeria Wetterling prezintă „Variables as Absence of Uniformity”, o expoziție de grup organizată în colaborare cu Galeria Ivan din București, expoziție ce reunește lucrări realizate de șase artiști români: Giulia Crețulescu (n. 1994), Lia Perjovschi (n.