Deces

1 Oct 2024

Cititori! Votați pentru cea mai bună carte în finala Premiului Angelus!

Cititorii își pot alege cartea favorită în finala Premiului Angelus. Autorul ei va primi Premiul „Natalia Gorbanevskaia”. Să votăm! Din 1 până în 18 octombrie puteți vota pentru cea mai bună carte – în opinia voastră, a cititorilor – dintre cele

5 Sep 2024

Doi scriitori de limbă română în finala Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS 2024

Tatiana Țîbuleac și Oleg Serebrian se află printre cei șapte finaliști ai Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS 2024 – anunțul a fost făcut public astăzi de organizatorul polonez al manifestării, Casa Literaturii din Wrocław. Din cele 120 de

22 Aug 2021

Documentarul „Totul nu va fi bine” la Festivalul Millenium Docs Against Gravity 2021

La cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Millenium Docs Against Gravity 2021, care va avea loc în perioada 3-12 septembrie în șapte orașe poloneze (Varșovia, Wrocław, Gdynia, Katowice, Poznań, Bydgoszcz, Lublin), în secțiunea varșoviană „Między nami”

1 Apr 2021

Busola literară - povestire din volumul „Sfârșit de sezon ”, de Marius Chivu

Marius ChivuPRIN UȘILE LARG DESCHISE(povestire din volumul Sfârșit de sezon, fragment)„[. . . ] Între timp fusese chemată ambulanța și câțiva bărbați o luaseră în pas alergător spre postul de Poliție. Prin ușile larg deschise ale autocarului se auzea

4 Jun 2020 - 10 Jun 2020

Cartea săptămânii: „Cea mai frumoasa poveste: Câteva adevăruri simple despre istoria românilor”, de Adrian Cioroianu (fragmente)

Adrian CioroianuCEA MAI FRUMOASĂ POVESTE: CÂTEVA ADEVĂRURI SIMPLE DESPRE ISTORIA ROMÂNILOR [fragment] Dacă n-ați ghicit, vă mai dau câteva detalii. De la începutul secolului XX și până azi, toți conducătorii României au vizitat cel puțin o dată

23 Aug 2017 - 31 Oct 2017

Romanul "Zilele Regelui", al scriitorului român Filip Florian, în finala Premiului Literar al Europei Centrale „Angelus” 2017

Juriul Premiului Literar al Europei Centrale „Angelus” a anunţat lista celor 7 cărţi prezente în finala ediţiei de anul acesta. Printre acestea, se regăseşte şi cartea scriitorului român Filip Florian, Zilele Regelui, în traducerea Radosławei Janowska-Lascar

1 Jul 2017 - 1 Jul 2017

Spectacol de teatru din România la Festivalul ITSelF

În perioada 30. 06 – 6. 07, la Varşovia, are loc cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru ITSelF. Printre spectacolele prezentate din mai multe ţări, se numără şi piesa Familii, coproducţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca”

2 Feb 2017 - 2 Feb 2017

NICI O CLIPĂ DE PLICTISEALĂ. Fotografia lui Iosif Berman (1892-1941

NICI O CLIPĂ DE PLICTISEALĂ. Fotografia lui Iosif Berman (1892-1941) Prelegere susținută de Tomasz Ogiński, urmată de proiecția filmului documentar Omul cu o mie de ochi (reg. Alexandru Solomon, 50 min. , film cu subtitrare în lb. polonă) Joi, 2 februarie,

18 Dec 2016 - 18 Dec 2016

Bucharest Tango – Oana Cătălina Chițu & Balcanic Band în concert la Sinagoga Tempel din Cracovia

Institutul Cultural Român de la Varșovia organizează un concert de muzică românească, susținut de o artistă cu o voce și o prezență cuceritoare - Oana Cătălina Chițu, acompaniată de trupa Balcanic Band. Intitulat Bucharest Tango, concertul va avea

15 Oct 2016 - 15 Oct 2016

Gala „ANGELUS” 2016: România a câștigat toate premiile

Sâmbătă  seară, la Teatrul Muzical Capitol din Wrocław a avut loc Gala celei de-a unsprezecea ediții a decernării Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS.   România, prin Varujan Vosganian și Cartea șoaptelor și-a adjudecat toate premiile decernate

15 Oct 2016 - 15 Oct 2016

Gala „ANGELUS” 2016: România a câștigat toate premiile

Sâmbătă  seară, la Teatrul Muzical Capitol din Wrocław a avut loc Gala celei de-a unsprezecea ediții a decernării Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS.   România, prin Varujan Vosganian și Cartea șoaptelor și-a adjudecat toate premiile decernate

15 Oct 2016 - 15 Oct 2016

Gala „ANGELUS” 2016: România a câștigat toate premiile

Sâmbătă  seară, la Teatrul Muzical Capitol din Wrocław a avut loc Gala celei de-a unsprezecea ediții a decernării Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS.   România, prin Varujan Vosganian și Cartea șoaptelor și-a adjudecat toate premiile decernate