ICR marchează Ziua Europei printr-o serie de evenimente speciale
Cu ocazia Zilei Europei, Institutul Cultural Român își reafirmă angajamentul de a promova valorile și cultura europeană printr-o serie de evenimente speciale, dedicate tuturor celor care doresc să celebreze diversitatea și unitatea Uniunii Europene. În acest
ICR acordă premii la cinci secțiuni în cadrul Galei Premiilor Uniunii Scriitorilor
Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul editorial 2024 va avea loc luni, 2 iunie 2025, ora 18. 00, la Sala Pictura a Teatrului Național din București, unde Institutul Cultural Român va acorda premii la următoarele secțiuni: Proză, Traduceri
AMPHITRIO concertează la JazzFest Budapest în luna aprilie
Institutul Cultural Român de la Budapesta susține participarea formației Amphitrio la JazzFest Budapest, unul dintre festivalurile de profil din Ungaria. Concertul va avea loc luni, 28 aprilie 2025, ora 19. 00, pe scena Premier Kultcafé, 1085, Budapesta, Üllői
ICR invită specialiștii din domeniul culturii scrise să își depună candidaturile ca evaluatori în sesiunea ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN, 2025
Institutul Cultural Român lansează, prin Centrul Național al Cărții, apelul pentru stabilirea Comisiei de experți care evaluează dosarele înscrise spre finanțare de edituri străine în cadrul noului program ICR de finanțare ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN.
Institutul Cultural Român prezintă două coprodicții teatrale româno-germane la Chemnitz 2025 - Capitală Europeană a Culturii
În contextul aniversării a 145 de ani de relații diplomatice între România și Germania, Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin susține organizarea a două coproducții teatrale româno-germane, care vor fi prezentate la Chemnitz, oraș desemnat
Institutul Cultural Român lansează concursul „Eu și România” 2025
România văzută prin ochii tinerilor din comunitățile românești de peste hotare– ICR lansează concursul „Eu și România” 2025Institutul Cultural Român, prin Direcția Reprezentanțe în Străinătate și Comunități Românești, organizează cea de-a III-a
Voci ale literaturii române la Festival du Livre de Paris, ediția 2025
În perioada 11-13 aprilie 2025, România va fi prezentă la cel mai important eveniment internațional dedicat cărții din capitala Franței: Festival du Livre de Paris. Şi în acest an, participarea este organizată de Institutul Cultural Român prin Centrul
Scriitorul Mircea Cărtărescu, prezent la serata literară „Più libri più liberiˮ cu sprijinul IRCCU Veneția
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia susţine participarea scriitorului Mircea Cărtărescu, în calitate de autor român contemporan cu reputaţie internaţională şi reprezentant al literaturii române, la serata literară „Più
Institutul Cultural Român lansează programul de finanțare ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN
Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții (CENNAC), lansează un nou program de finanțare pentru promovarea literaturii române în străinătate: ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN,dedicat exclusivediturilor străine interesate să publice în traducere
Anunț privind deschiderea „Sesiunii 2025” de primire a candidaturilor în cadrul programului de finanțare ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN (RBC)
Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, lansează „Sesiunea 2025” a programului de finanțare pentru publicarea în străinătate de cărți românești pentru copii și tineret: ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN (RBC). ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN
Expoziţia de ilustraţii „La vita è bella” a Asociaţiei Clubul Ilustratorilor, la IRCCU Veneția
În Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia se va desfăşura, în perioada 30 martie–7 aprilie 2025, expoziţia de ilustraţii „La vita è bella” a Asociaţiei Clubul Ilustratorilor. Expoziţia va fi deschisă
Turneu de promovare în Germania a romanului „Theodoros” de Mircea Cărtărescu: întâlniri cu cititorii la Leipzig, Berlin, Köln și Stuttgart
Ministerul Culturii organizează participarea României la Târgul de Carte de la Leipzig cu 21 de invitați din România, Republica Moldova, Germania, Austria și Ucraina. Parteneri în acest proiect sunt Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții, Asociația