Base

16 Jan 2020

Participare românească la „Noaptea lecturii” din Franța

„Noaptea lecturii”/„Nuit de la lecture”, organizată în fiecare an pe data de 18 ianuarie în cele câteva mii de biblioteci din Franța, este o manifestare care dă ocazia bibliotecilor să se transforme, timp de o seară sau noapte, în spații conviviale în

15 Jan 2020

10 ani de „Orizonturi culturale italo-române”

Anul 2020 marchează împlinirea a 10 ani de existenţă ai revistei bilingve „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni”, înregistrată în Italia cu ISSN 2240-9645. „Publicaţia noastră s-a născut dintr-o idee în care am crezut,

14 Jan 2020

ROMÂN(I)A PE SCURT – Cursurile de limba română pentru străini continuă pentru al 12-lea an la ICR

Dacă doriţi să învăţaţi limba română pentru afacerea sau slujba dumneavoastră, ori din plăcere, cursurile de limba română oferite de Institutul Cultural Român sunt cea mai bună alegere! Noi vă oferim oportunitatea de a descoperi, pas cu pas, misterele uneia

2 Dec 2019

Proiectul „Dialog artistic”, susținut de Galeria „Anca Poterașu”, prezent la Târgul NADA Miami

Galeria de artă contemporană „Anca Poterașu” va fi prezentă la unul dintre cele mai importante târguri de artă modernă și contemporană din Statele Unite ale Americii, NADA Miami, cu un proiect al artistului român Dragoș Bădiță. Târgul NADA Miami se va

21 Nov 2019

Dirijorul Cristian Măcelaru și violoncelistul Andrei Ioniță, două concerte de Ziua României, la BOZAR

Cristian Măcelaru, dirijorul care va fi din 2021 succesorul francezului Emmanuel Krivine în fruntea Orchestrei Naţionale a Franței, și Andrei Ioniță, supranumit de The Times „unul dintre cei mai interesanți violonceliști ai lumii“, vor susține pe, 29 noiembrie

19 Nov 2019

Expoziţia BASE de la Istanbul, vizitată de peste 10.000 de persoane

Expoziția BASE, creată pentru noua generație de artiști plastici, a avut loc cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Istanbul, între 13 şi 17 noiembrie, la Galeriile Akaretler, din Beșiktaș şi a fost vizitată de peste 10. 000 de persoane.  Ceremonia de

13 Nov 2019 - 17 Nov 2019

Start BASE Istanbul O platformă creată pentru noua generație de artiști plastici

Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul vă așteaptă la vernisajul Expoziției BASE, o platformă de artă contemporană turcă și, în același timp, o expoziție internațională comună a școlilor de arte plastice. Expoziția cuprinde domenii

8 Nov 2019

BASE, expoziţie internaţională a şcolilor de arte plastice, la Galeriile Akaretler din Beșiktaș

Expoziţia BASE, o platformă de artă contemporană turcă și, în același timp, o expoziție internațională comună a școlilor de arte plastice,  va prezenta, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Istanbul, lucrările a şase autori turci, între 13

30 Oct 2019

România prezintă „Originile Europei“, prin artefacte cu o vechime de aproape șapte mii de ani, la EUROPALIA

Peste 450 de bunuri culturale și seturi de artefacte arheologice acoperind o perioadă de aproape cinci milenii, obiecte preistorice descoperite pe teritoriul actual al României prin cercetări arheologice mai vechi sau mai recente, piese deosebit de valoroase aparținând

17 Sep 2019

„Orizonturi culturale italo-române” nr. 9 / septembrie 2019

Este online numărul 9/septembrie 2019 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni”, înregistrată în Italia cu ISSN 2240-9645 şi accesibilă la adresele www. orizonturiculturale. ro şi www. orizzonticulturali.

1 May 2019 - 31 May 2019

„Orizonturi culturale italo-române” nr. 5 / mai 2019

Este online numărul 5 / mai 2019 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni”, înregistrată în Italia cu ISSN 2240-9645 şi accesibilă la adresele www. orizonturiculturale. ro şi www. orizzonticulturali.

13 May 2019 - 19 May 2019

Poeţi din China, Grecia, Canada, SUA, Mexic, Germania, Columbia, la FIPB 2019

Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB), ediția a X-a, are loc în perioada 13-19 mai 2019, Institutul Cultural Român fiind co-organizator al  evenimentului,  alături de Primăria Municipiului București (PMB), prin Muzeul Naţional al Literaturii Române