Ziua Europei sărbătorită în Republica Moldova: Concert extraordinar al European Union Youth Orchestra la Castel Mimi
Cu ocazia Zilei Europei, Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO) va susține un concert de excepție în Republica Moldova, pe 9 mai 2025, începând cu ora 18:00, în cadrul spectaculos al Castelului Mimi. Sub bagheta dirijorului Jakub Przybycień — fost
Varujan Vosganian va participa, alături de alți scriitori și traducători, la Conferința Borders de la Universitatea din Helsinki
ICR Stockholm organizează, în perioada 5-6 mai, o conferință academică dedicată limbii, culturii și literaturii române, care va avea loc la Universitatea din Helsinki și la Casa Textului Literar din Helsinki, Finlanda. Invitați vor fi scriitorul Varujan Vosganian,
Institutul Cultural Român promovează jazzul românesc la jazzahead! 2025
Cea de-a 19-a ediție jazzahead! și-a deschis porțile, la Bremen, Germania, unde România este prezentă cu un stand propriu organizat de Institutul Cultural Român. Participarea României la acest eveniment major al lumii jazzului are loc pentru a treia oară consecutiv,
De Ziua Internațională a Cărții, Institutul Cultural Român a reiterat rolul esențial al literaturii și jurnalismului cultural în societatea contemporană
De Ziua internațională a cărții și a drepturilor de autor, pe 23 aprilie, Institutul Cultural Român a invitat publicul la o dezbatere despre importanța decisivă a literaturii și jurnalismului cultural în societatea contemporană. Evenimentul „Literatura și
Ziua Internațională a Cărții sărbătorită la Sala Mare a Institutului Cultural Român
De Ziua Internațională a Cărții, pe 23 aprilie, la ora 17:00, Institutul Cultural Român vă invită la o dezbatere despre importanța decisivă pe care literatura și jurnalismul cultural o au în societatea contemporană, cu Bogdan Crețu, nominalizat la Premiul
Trei tineri artiști români, în echipa de creație a noii producții semnate de Romeo Castellucci, la Opera din Geneva
Institutul Cultural Român susține participarea a trei artiști — Antonia Scutaru, Diana Mihalascu și Leonard Chionac —, în perioada 25 aprilie – 3 mai 2025, în echipa de creație a noii producții Stabat Mater, regizată de Romeo Castellucci, pe scena prestigioasei
Institutul Cultural Român lansează concursul „Eu și România” 2025
România văzută prin ochii tinerilor din comunitățile românești de peste hotare– ICR lansează concursul „Eu și România” 2025Institutul Cultural Român, prin Direcția Reprezentanțe în Străinătate și Comunități Românești, organizează cea de-a III-a
Institutul Cultural Român lansează programul de finanțare ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN
Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții (CENNAC), lansează un nou program de finanțare pentru promovarea literaturii române în străinătate: ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN,dedicat exclusivediturilor străine interesate să publice în traducere
Anunț privind deschiderea „Sesiunii 2025” de primire a candidaturilor în cadrul programului de finanțare ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN (RBC)
Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, lansează „Sesiunea 2025” a programului de finanțare pentru publicarea în străinătate de cărți românești pentru copii și tineret: ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN (RBC). ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN
Ziua Internațională a Romilor, marcată la Lisabona
Institutul Cultural Român de la Lisabona, în colaborare cu Institutul Italian de Cultură din Lisabona și cu sprijinul Ambasadei României și Reprezentanței Comisiei Europene în Portugalia, organizează un eveniment dedicat marcării Zilei Internaționale a Romilor,
Expoziția „L’Homme – Centre de l’Univers” de Ion Grigorescu, la Galeria Gregor Podnar cu sprijinul ICR Viena
Galeria Gregor Podnar Viena prezintă, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Viena, expoziția „L’Homme – Centre de l’Univers” de Ion Grigorescu, unul dintre cei mai importanți artiști români contemporani. Vernisajul are loc pe 8 aprilie, ora
Bursele destinate Jurnaliștilor Culturali Străini - 2025 - REZULTATE
În urma şedinţei de evaluare şi selecţie a dosarelor depuse de candidaţii înscrişi la concursul Bursele destinate Jurnaliștilor Culturali Străini- 2025, şedinţă desfăşurată în data de 01. 04. 2025, au fost declaraţi câştigători următorii candidaţi: Comisia a