Ucraina

9 Jul 2019

EUROPA IN MUSICA: stagiunea muzicală a cluster-ului EUNIC Roma

În perioada 31 mai – 14 decembrie 2019, în mai multe spații de prestigiu din Roma (Sala Accademica a Conservatorului de Muzică“Santa Cecilia” din Roma, Galeria de Artă a Accademia di Romania in Roma,Institutul Slovac din Roma, Reședința Ambasadorului

1 Jul 2019

Orașul polonez Wrocław va găzdui în luna iulie 30 de scriitori din România

În perioada 3 iulie - 2 august 2019, Institutul Cultural Român de la Varșovia va fi partener al celui mai amplu eveniment literar cu participare românească derulat până acum în Polonia – Festivalul Luna Lecturilor de Autor - detalii AICI. În 2019, invitatul

24 Jun 2019

România, invitat de onoare la Festivalul Literar „Luna Lecturilor de Autor”. Participă 32 de scriitori români

32 de autori români participă, cu sprijinul Institutului Cultural Român, la cea de-a XX-a ediție a Festivalului Literar „Luna Lecturilor de Autor”, desfășurată în perioada 1 iulie – 4 august 2019 la Brno și Ostrava (Cehia), Košice (Slovacia), Wroclaw (Polonia)

20 Jun 2019

Festivalul Filmului European din România, în premieră la Chișinău

Festivalul Filmului European (FFE) ajunge pentru prima dată la Chișinău, unde va poposi timp de trei zile, între 21 și 23 iunie 2019, la Cinematograful Odeon (cu proiecții de filme) și Teatrul Satiricus (cu un spectacol de teatru). Accesul la proiecții este gratuit.

14 Jun 2019 - 16 Jun 2019

Poeta Miruna Vlada participă la „Europe Island Festival 2019”, în Ucraina

Poeta Miruna Vlada participă, în perioada 14-16 iunie 2019, la „Europe Island Festival 2019” de la Vinnytsia, Ucraina, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Autoarea va citi din volumul său Bosnia. Partaj. (Editura Cartea Românească, 2014) în cadrul evenimentului

29 May 2019 - 2 Jun 2019

Festivalul Internaţional de Teatru Idiș – TES FEST, la a patra ediție

Institutul Cultural Român este partener al Festivalului Internaţional de Teatru Idiș – TES FEST, organizat de Teatrul Evreiesc de Stat din București în perioada 29 mai – 2 iunie 2019. Ajuns la cea de-a patra ediţie, festivalul marchează împlinirea a 71 de ani

1 May 2019 - 31 May 2019

Lista proiectelor organizate de reprezentanțele ICR din străinătate în luna MAI 2019

Institutul Cultural Român de la Beijing 1, 3 mai / The Second Culture and Arts Carnival between China and Central and Eastern European Countries. 9-10 mai / Ciprian Porumbescu la Beijing - proiecție de film și prelegeri. Institutul Cultural Român

23 May 2019

Scriitoarea Tatiana Țîbuleac a câștigat Premiul Uniunii Europene pentru Literatură 2019

Miercuri, 22 mai 2019, a avut loc la Bruxelles ceremonia oficială pentru anunțarea Premiului Uniunii Europene pentru Literatură 2019, organizată de consorțiul EUPL și de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, în prezența domnului

20 May 2019

Proiectul ştiinţific „Morfologii ale puterii: literatură și fotografie“ la sediul ICR Viena

Institutul Cultural Român de la Viena şi Institutul de Romanistică al Universității din Viena organizează în data de 20 mai, de la ora 18:00, proiectul ştiinţific „Morfologii ale puterii: literatură și fotografie“. Evenimentul pornește de la o întrebare interdisciplinară:

20 May 2019

Festivalul Național pentru Copii „Gala micilor talente”

Sâmbătă, 18 mai 2019, în Basarabia de sud, Ucraina, la Ismail, s-a desfășurat cea de-a II-a ediție a Festivalului Național pentru Copii „Gala micilor talente”, organizat de Asociaţia „Centrul de Informare Românesc”, cu sprijinul Institutului Cultural Român

18 May 2019

Treizeci de copii talentați din sudul Basarabiei istorice participă la „Gala Micilor Talente”

Asociaţia non-guvernamentală „Centrul de Informare Românesc“ (CIRo), cu sprijinul Institutului Cultural Român și al Consulatului General al României la Odesa, organizează în data de 18 mai 2019, începând cu ora 10. 00, Festivalul pentru Copii „Gala Micilor

16 May 2019

Caravana teatrală a ajuns la peste o mie de copii din regiunea Cernăuți

În luna în care sărbătorim ziua românilor de pretutindeni, Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Institutului Cultural Român a propus trei caravane cu piese de teatru pentru copii, în Maramureșul istoric (6-10 mai 2019), nordul Bucovinei