Manifestări dedicate Mărțișorului
Mărțișorul a fost inclus în lista reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Imaterial al Umanității prin decizia luată în 6 decembrie 2017, în cadrul sesiunii Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial de la Jeju, Coreea
Lista proiectelor organizate de reprezentanțele ICR din străinătate în FEBRUARIE 2018
Institutul Cultural Român de la Beijing 8 februarie /„Mari Români ai secolului XX: Marele sculptor român Constantin Brâncuși“. Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu“ de la Berlin 1 februarie – 21 martie/Expoziția „Contemporary Infinite“
„Classic meets Jazz meets Folk”, în Italia
În perioada 1–5 aprilie 2017 Accademia di Romania organizează, în colaborare cu Forumul Austriac din Roma, un turneu de concerte în Italia susţinut de duo Andreea Chira – nai și Adrian Gaspar – pian, susținut în perioada 1 – 5 aprilie în Sicillia și Roma.
Lista proiectelor culturale organizate de Institutele Culturale Românești din străinătate – MARTIE 2017
Institutul Cultural Român de la Beijing 6-8 martie/ Concertul naistei Cornelia Tihon la Teatrul Mare Național din Beijing, în cadrul seriei de spectacole „Muzica Lumii“. 13 martie – 30 mai/ Cursurile de dans popular românesc „Hai să învățăm
Sărbătoarea Mărţişorului la Budapesta
Institutul Cultural Român Budapesta marchează sărbătoarea tradițională a Mărțișorului în perioada 28 februarie -1 martie la sediul său (strada Izsó, nr. 5, sectorul XIV, Budapesta). În cadrul târgului de mărțișoare vor fi prezentate lucrările unor artiști
Sărbătoarea Mărţişorului la Viena
Institutul Cultural Român de la Viena marchează sărbătoarea Mărţişorului în perioada 27 februarie - 1 martie la sediul său din Argentinierstraße 39. În cadrul târgului de mărţişoare vor fi prezentate lucrările unor artizani care promovează acest obicei
Lista proiectelor culturale organizate de Institutele Culturale Românești din străinătate – FEBRUARIE 2017
Institutul Cultural Român de la Beijing 18 februarie – 17 martie/ Expoziția de arhitectură „Glosă în piatră”, semnată de artistul Alexandru Dâmboianu la sediul Institutului. 18 februarie – 15 decembrie/ Proiectul „Tinerii chinezi descoperă
Lista proiectelor culturale organizate de Institutele Culturale Românești din străinătate - MARTIE 2016
Lista proiectelor culturale organizate de Institutele Culturale Românești din străinătate - MARTIE 2016INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA BEIJING18 și 24 martie / „Hai să învățăm dansuri românești - cursuri de dansuri românești. 23 martie / One-woman-show-ul
Sărbătoarea Mărţişorului la Viena
La invitaţia Institutului Cultural Român de la Viena şi Ambasadei României în Austria, artistele vizuale Violeta Radu, Ileana Horoba-Danci şi Irinel Ilie vor susţine vineri, 28 februarie 2014, ateliere de creaţie pentru elevii din clasele primare a două şcoli austriece:
Sărbătoarea Mărţişorului la Muzeul Naţional de Etnografie din Varşovia
Cu ocazia Sărbătorii Mărţişorului, Institutul Cultural Român de la Varşovia organizează, în perioada 4-6 martie 2011, un weekend tradiţional românesc la Muzeul Naţional de Etnografie din Varşovia. Pe parcursul celor trei zile vor avea loc numeroase evenimente