Concursul Internațional de Vioară „Remember Enescu”
Concursul Internațional de Vioară „Remember Enescu”, ajuns în acest an la cea de-a 19-a ediție, s-a desfășurat în perioada 6 – 10 mai 2019, la Casa memorială „George Enescu” de la Sinaia. Competiția s-a adresat elevilor și studenților, cu vârsta
Scriitori din Franţa, Belgia, Israel, România, Rusia, Azerbaidjan, la festivalul „Primăvara Europeană a Poeţilor” de la Chişinău
Festival Internațional Primavara Europeană a Poeților, la care vor participa poeţi şi traducători din Franţa, Belgia, Israel, România, Rusia, Azerbaidjan, este organizat de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău împreună cu Uniunea Scriitorilor
Programul Cultural Management Academy, la a treia ediție
Goethe-Institut lansează pentru al treilea an consecutiv programul Cultural Management Academy. Organizatorii au propus pentru ediția de anul acesta tema Cultură și arte în tranziție: epoca digitală. Programul academiei pentru participanții din România și
Romanul Solenoid, de Mircea Cărtărescu, va fi lansat în limba suedeză, la Stockholm
Romanul Solenoid, de Mircea Cărtărescu, va fi lansat în limba suedeză, la 28 mai, de la ora 19. 00, în aula Academiei de Științe Economice din Stockholm (Handelshögskolan). La eveniment, vor participa scriitorii Mircea Cărtărescu şi Aris Fioretos. Cu ocazia
„Poems in the City / Poezia în oraș” 2019, la Varșovia
7 secunde. Atât ne trebuie pentru a citi unul dintre cele douăzeci de poeme din noua ediție a proiectului „Poezia în oraș”. Tema este iubirea, iar organizatorii pun o întrebare provocatoare: nu cumva toate poeziile sunt despre iubire? Și ne îndeamnă să dăruim
„Poems in the City” / „Poezia în oraș” 2019 la Varșovia
7 secunde. Atât ne trebuie pentru a citi unul dintre cele douăzeci de poeme din noua ediție a proiectului „Poezia în oraș”. Tema este iubirea, iar organizatorii pun o întrebare provocatoare: nu cumva toate poeziile sunt despre iubire? Și ne îndeamnă să
Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, ediţia a XXIII-a, la Chişinău
Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, ediţia a XXIII-a, va avea loc în perioada 11-14 aprilie 2019, iar Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău participă în calitate de co-organizator. La eveniment participă edituri şi distribuitori
Arta încondeierii ouălor în tradiţia românească, povestită și învățată la Lisabona
Demonstraţie de încondeierea ouălor, concert de muzică populară şi atelier pentru copii sunt evenimentele speciale dedicate sărbătorii de Paşte, care sunt organizate, la 14 aprilie, de la ora 14. 30, la sediul ICR Lisabona din Rua de Barão, nr. 10, de către
Premiera filmului Timebox la Festivalul Internațional al Filmului Documentar Millenium de la Bruxelles
ICR Bruxelles susține participarea regizoarei Nora Agapi (România) și a producătorului de film Ion Gnatiuc (Republica Moldova) la Festivalul Internațional al Filmului Documentar (IDFF) Millenium de la Bruxelles (22-30 martie 2019). Regizoarea Nora Agapi va prezenta
Expoziția "Așa este, dacă vi se pare" a artistei Gabriela Culic, vernisată la Institutul Cultural Român
Expoziția Așa este, dacă vi se pare realizată de Gabriela Culic va fi vernisată, marți, 19 martie 2019, de la ora 18. 00, în Sala Mare a Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru 38), în prezența artistei, a curatorului Mălina Ionescu, a interpretei de jazz
Două expoziții românești în cadrul celei de-a VIII-a ediții a festivalului multicultural „Saberes e Sabores de Outras Gentes” din Redondo
Institutul Cultural Român de la Lisabona va consemna anul acesta cea de-a opta sa participare ca partener în cadrul Festivalului „Saberes e Sabores de Outras Gentes“ din Redondo. România va fi prezentă la eveniment prin itinerarea expoziţiei de grup Azulejo:
Maratonul de lectură „Portugalia citește românește“ – sub semnul personalității lui Constantin Brâncuși
Pentru al treilea an consecutiv, Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona au organizatmaratonul de lectură „Portugalia citește românește“, pus de această dată sub semnul personalității lui Constantin Brâncuși,