Primele întâlniri internaţionale din cadrul proiectului EUNIC „Drumul modei: dialog peste graniţe“
În perioada 3-15 mai 2011, la Erevan, în Armenia, au fost organizate primele întâlniri internaţionale din cadrul proiectului Drumul modei: dialog peste graniţe. Au participat designeri europeni şi armeni, experţi în domeniul modei din Cehia, Danemarca, Germania,
Festivalul Europei la Florenţa - protejarea patrimoniului lingvistic european
În perioada 6-10 mai 2011, la Florenţa se desfăşoară Festivalul Europei, manifestare la care vor participa înalţi reprezentanţi ai instituţiilor europene, printre care Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso şi cel al Parlamentului European, Jerzy
ATELIERE DE PATRIMONIU: Expoziție multimedia „Pe Drumurile Romane în Țara Moților“
ATELIERE DE PATRIMONIU: Expoziție multimedia Pe Drumurile Romane în Țara Moților 13 aprilie – 1 mai 2011 MUZEUL NAȚIONAL BRUKENTHAL – Sibiu, Casa Albastră – Sala Polivalentă VERNISAJ miercuri, 13 aprilie 2011, ora 12. 00 Organizată de RPER – Rencontres
Digital Bridges - dialog cultural prin intermediul unei platforme online
„Digital Bridges este un proiect fondat de Proiectul European, implementat în cadrul programului Turco-European „Cultural Bridges, şi derulat de Institutul Francez din Turcia în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti, Universitatea Anadolu (Eskisehir, Turcia)
Prezenţă românească la Târgul Internaţional de Carte de la Ierusalim
Cu o participare neîntreruptă de 30 de ani, România este prezentă şi anul acesta la Târgul Internaţional de Carte de la Ierusalim, desfăşurat în perioada 20-25 februarie 2011, cu o bogată selecţie de carte, dar şi cu dezbateri literare, lansări de carte,
Câştigătorii concursului “Fostering Artistic Practices”, 2011-2012
În zilele de 15 şi 16 februarie 2011 a avut loc şedinţa de jurizare a candidaturilor primite în cadrul concursului „Fostering Artistic Practices iniţiat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. Comisia de jurizare, reunită în
Designerul Andra Clițan ales pentru "Drumul modei: dialog peste graniţe"
Designerul Andra Clițan va participa la proiectul Drumul modei: dialog peste graniţe (Fashion Road: Dialogue across Borders), derulat de Institutul Cultural Român în perioada 2010–2012, în colaborare cu British Council, Centrul Ceh, Goethe-Institut, Institutul Cultural
Conferinţă de presă despre participarea României la Bienala de Artă de la Veneţia
Miercuri, 12 ianuarie 2011, începînd cu ora 15. 00, la sediul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Sala Multimedia (Șoseaua Kiseleff nr. 30) va avea loc o conferinţă de presă despre participarea României la Bienala de Artă de la Veneţia din acest
CONCURS / Drumul modei: dialog peste graniţe
Institutul Cultural Român, în colaborare cu British Council, Centrul Ceh, Goethe-Institut, Institutul Cultural Danez (membri ai reţelei EUNIC) şi Consiliul Armean al Modei, anunţă lansarea concursului pentru selectarea unui tânăr creator de modă român care să
Sărbătoarea Sf. Andrei pe stil vechi, la românii din Timoc
În zilele de 12 şi 13 decembrie 2010, Institutul Cultural Român, prin Direcția Români din Afara Țării, în parteneriat cu Asociația Ariadnae Filum din Serbia (Timoc), organizează la Bor, în nord-estul Serbiei, o serie de evenimente culturale prilejuite de Sărbătoarea
Rezultatele concursului de selecţie a proiectelor care vor reprezenta România la Bienala de Artă de la Veneţia 2011
În perioada 6-8 decembrie 2010 a avut loc jurizarea proiectelor înscrise în Concursul Naţional pentru selectarea proiectelor care vor reprezenta România la cea de-a 54-a ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia (4 iunie – 27 noiembrie 2011). Au fost înscrişi
CONCURS / Bienala de Artă de la Veneţia
Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român lansează Concursul pentru selectarea proiectului/elor care va/vor reprezenta România la cea de-a 54-a ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia, din 2011.