Turneul orchestrei „Romanian Symphony Orchestra” în Germania
Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin susține turneul aniversar al orchestrei „Romanian Symphony Orchestra” în Germania, intitulat „Way to Kölner Philharmonie”, care va avea loc la Köln, Koblenz și Erlangen, în perioada 9-11 noiembrie
Spectacolul „Dosarele Siberiei” în turneu la Berlin
Dată eveniment: 22 octombrie 2023Oră: 19. 00 CESTLocaţie: Sala Atrium (Reinhardtstr. 14, 10115 Berlin)Durată: 2h 15 min(fără pauză)Duminică, 22 octombrie începând cu ora 19:00, în Sala Atrium din Reinhardtstraße 14 va avea loc spectacolul „Dosarele Siberiei”
Dimitrie Cantemir între occidentalitate și orientalitate
Cu ocazia celebrării a 350 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir și a instituirii anului 2023 „Anul cultural Dimitrie Cantemir, Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu organizează, alături de Ambasada României la Berlin, pe data de 10 martie un eveniment
Peste 600 de spectacole și artiști din 37 de țări, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), primul mare festival din Europa Centrală și de Est, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume și cel mai mare eveniment dedicat artelor spectacolului din România, va prezenta, în perioada 20-29 august 2021,
EXPOZIȚIA „AFTER THE GREAT WAR. A NEW EUROPE 1918-1923”
Loc: Dorothea Schlegel Platz, Berlin. Perioada: 4. 10. -24. 10. 2019. Vernisaj: 14. 10. 2019, ora 17. 00. Expoziția în aer liber „After the Great War. A New Europe 1918-1923”, organizată de Rețeaua Europeană a Memoriei și Solidarității împreună cu Institutul
PARTICIPAREA ROMÂNEASCĂ LA TÂRGUL INTERNAŢIONAL DE CARTE DE LA LEIPZIG - 2019
Târgul de Carte de la Leipzig 2019 În perioada 21 – 24 martie 2019 are loc Târgul de Carte de la Leipzig, un eveniment cultural de amploare, ce reuneşte cititori, reprezentanţi ai editurilor şi autori ai scenei literare internaţionale. În cadrul celor aproximativ
CONSTANTIN BRÂNCUȘI - CELEBRAT LA FESTIVALUL EUROPALIA 2019
Constantin Brâncuși este celebrat de Institutul Cultural Român pe 19 februarie, ziua nașterii sale, declarată Ziua Brâncuși și zi de sărbătoare naţională a României. Operei și personalității marelui artist român îi va fi dedicată o serie de evenimente de
PARTICIPAREA ROMÂNEASCĂ ÎN CADRUL BALKANNACHT: 10 ANI DE TRADUKI
Loc: Babylon, Rosa-Luxemburg-Straße 30, 10178 Berlin. Orele: 20. 00 - 23. 00. O întâlnire cu cititorii, unde lectura, muzica, melancolia, poezia și umorul își așteaptă publicul în cinematograful Babylon într-o seară aflată sub semnul florilor și al emoțiilor
ROMÂNIA - ȚARĂ INVITATĂ DE ONOARE LA TÂRGUL DE CARTE DE LA LEIPZIG 2018
În perioada 15-18 martie 2018, România este țară invitată de onoare a unuia dintre cele mai importante târguri de carte din lume, Leipziger Buchmesse. România a mai fost țară invitată de onoare acestui târg de carte în 1998. „Zoom in România” este
„PROXIMITATE ȘI DISTANȚĂ“ – COMPOZIȚII ROMÂNEȘTI CONTEMPORANE INTERPRETATE DE SINFONIETTA DRESDEN
MuzicăICR Berlin, în colaborare cu Klangnetz Dresden, prezintă compoziţii româneşti contemporane de Doina Rotaru şi Violeta Dinescu, în interpretarea orchestrei Sinfonietta Dresden. Ediţia din acest an are ca motto „Prietenia”. România va fi reprezentată la
CONCERT DE PIAN CU ALINA AZARIO
MuzicăLoc: ICR Berlin, Koenigsallee 20A, 14193 BerlinOra: 19:30 Pianista Alina Azario va susţine în data de 30 aprilie, la sediul ICR Berlin, un recital de pian. Concertul va cuprinde piese de pe ultimul CD lansat de pianista Alina Azario în martie 2014, cu sprijinul
România la Târgul de Carte de la Leipzig
În perioada 13-16 martie se desfăşoară ediţia din acest an a Târgului de Carte de la Leipzig. În cadrul Târgului vor fi prezenţi cu o serie de lecturi şi câţiva autori din România: Daniel Bănulescu, Ştefan Baghiu, Ioan Groşan. De asemenea, va fi prezent