MUZEUL NATIONAL DE ARTA

12 Dec 2016

Acord de colaboarare între Institutul Cultural Român și Muzeul Național de Artă al României

Luni, 12 decembrie 2016, a fost semnat de Radu Boroianu, președintele Institutului Cultural Român, și de Călin-Alexiu Stegerean, managerul Muzeului Național de Artă al României, un acord instituțional care prevede colaborarea celor două părţi în vederea realizării

23 Nov 2016 - 24 Nov 2016

Simpozionul „Cioran – Pessoa, doi exegeți ai nefericirii”, la București

Muzeul Național al Literaturii Române, împreună cu Academia Română - Secția de Filologie și Literatură, Biblioteca Academiei, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Institutul Cultural Român, Ambasada Republicii Portugheze în România, Institutul

28 Oct 2016 - 14 Nov 2016

Festivalul Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo #11 – „La Muse et le Poète”

Între 28 octombrie și 14 noiembrie 2016 se va desfășura cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, sub înaltul patronaj al Președintelui României. Conform tradiției, Institutul Cultural Român se numără și anul acesta printre

4 Nov 2016 - 6 Nov 2016

Participare românească la târgul de artă Artissima

România va fi prezentă, în perioada 4–6 noiembrie, la Artissima – cel mai important târg de artă contemporană desfășurat în Italia și ultimul mare târg de artă ce închide calendarul cultural european, care reușește să se remarce prin importanța acordată

25 Oct 2016 - 4 Nov 2016

Un Brâncuși necunoscut se dezvăluie la Londra

Începând de pe 25 octombrie se deschide, la Casa Europei, sediul Reprezentanței Comisiei Europene în capitala britanică, expoziția de desen a artistei Raluca Popa, care celebrează, într-o formulă inedită, geniul marelui Brâncuși. Proiectul, curatoriat de Simona

1 Sep 2016

5 ani cu „Cele mai Frumoase Cărți din România”

La 1 septembrie 2016, la împlinirea a 5 ani de activitate, în incinta Bibliotecii Naționale a României a avut loc o întâlnire de lucru între partenerii de organizare ai proiectului cultural național „Cele Mai Frumoase Cărți din România”. Reprezentanți ai

31 Aug 2016

Au început înscrierile la concursul naţional de design de carte „Cele mai frumoase cărţi din România” 2016, ediţia a V-a

Editurile, autorii, graficienii, designerii de carte, ilustratorii din România şi Republica Moldova pot înscrie cărţi apărute în ultimul an în concursul naţional de design de carte. Înscrierile au loc până pe data de 31 august 2016. Regulamentul care descrie

14 Jul 2016

Proiecţia filmului „Brâncuşi sau şcoala de a privi“ la Cinemateca ICR Viena

Institutul Cultural Român de la Viena prezintă joi, 14 iulie, ora 18. 00,  la sediul său din Argentinierstrasse 39, 1040 Viena, proiecţia filmului „Brâncuşi sau şcoala de a privi(1972), în regia lui Jean Pradinas. „Brâncuşi sau şcoala de a privi este o

27 May 2016 - 27 Jun 2016

Expoziția „Romania Powered by Nature”, o inițiativă a Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23

În perioada 27 mai - 27 iunie 2016, Sala Dalles MNAC (Bulevardul Nicolae Bălcescu 18) găzduiește expoziția Romania Powered by Nature,o inițiativă a Asociației Ivan Patzaichin - Mila 23 de a căuta împreună cu societatea civilă, instituțiile publice, industriile

27 Apr 2016 - 23 Jun 2016

Expoziția de artă contemporană DADA GAMES la Galeria ICR Berlin

În perioada 27 aprilie-23 iunie 2016, Institutul Cultural Român din Berlin prezintă expoziția colectivă „Dada Games, curatoriată de Radu Stern și Valentina Iancu. În plin elan al aniversării centenarului Dada, expoziția ne îndeamnă să ne punem întrebarea:

6 Jun 2016 - 9 Jun 2016

Conferința „Idel Ianchelevici - omul și opera" - în cadrul președinției României a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu la Chișinău în parteneriat cu Ambasada României în Republica Moldova și în colaborare cu Muzeul Național de Artă al Moldovei organizează, luni 6 iunie, ora 11. 00, la Muzeul Național de Artă al Moldovei,  Conferința

31 May 2016

Apariții la Editura ICR în primul semestru din 2016

De la corespondențe literare pariziene, teatru fotografiat, Marea Neagră în hărți de epocă, ecouri platoniciene la Brâncuși și contribuții românești, la exegeza shakesperiană – aparițiile recente de la Editura ICR acoperă o arie culturală largă,