DIPLOMATIE

12 Jun 2023

Recital Alexandru Tomescu, prelegere și expoziție dedicate relației dintre Enescu și Ysaÿe, la Biblioteca Regală a Belgiei

Pentru a promova în inima Europei programul „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii“, ICR Bruxelles organizează o serie de evenimente, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara și Biblioteca Regală a Belgiei (KBR), în data de 17 iunie.

9 May 2023

Will Evans, fondator al editurii Deep Vellum, la „Conferințele Leon Feraru”

Institutul Cultural Român de la New York organizează miercuri, 10 mai 2023, ora 14:00, conferința „Traducerile literare în limba engleză și poziția literaturii est-europene în portofoliul editurii americane Deep Vellum”, al cărei invitat va fi editorul de carte

28 Apr 2023

ANUNȚ. Concurs pentru ocuparea unor posturi vacante în cadrul ICR

Institutul Cultural Român, cu sediul în București, Aleea Alexandru, nr. 38, sector 1, în conformitate cu prevederile H. G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din

31 Mar 2023

„Nemuritorul Nichita”, la Bruxelles. 90 de ani de la nașterea poetului Nichita Stănescu

Vineri, 31 martie 2023, în ziua în care poetul Nichita Stănescu ar fi împlinit 90 de ani, ICR Bruxelles organizează evenimentul „Nemuritorul Nichita 90/ Nichita Stănescu prin oglinda poeziei sale” – expoziție și seară literară, la Consulatul României

21 Mar 2023

Concert susținut de trioul THE PREDA’S, la Muzeul Regal de Artă și Istorie din Parcul Cinquantenaire Bruxelles

Cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei, ICR Bruxelles organizează joi, 30 martie 2023, concertul „MISSION CYMBALUM DANS L'ESPACE FRANCOPHONEˮ. Concertul va fi susținut de THE PREDA’S, trio format din muzicianul român Marius Preda, însoțit de cei

20 Mar 2023

Concerte, proiecții de filme, conferințe și expoziții, organizate de reprezentanțele Institutului Cultural Român cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei

Mai multe concerte, proiecții de filme, conferințe și expoziții sunt organizate de reprezentanțele Institutului Cultural Român săptămâna aceasta, cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei și a celor 30 de ani de când România a devenit membru cu drepturi

17 Mar 2023

Filme românești în cadrul “Rencontres du cinéma francophone” la Beijing și Shanghai

În contextul celebrării a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei (1993), ICR Beijing, în colaborare cu Consulatul General al României la Shanghaise alătură seriei evenimentelor Festivalului Francofoniei, organizate de

15 Mar 2023

Concert susținut de muzicienii Ștefan Cazacu și Cyrielle Golin, la Reședința Franței din Marele Ducat al Luxemburgului

Ștefan Cazacu și Cyrielle Golin, doi dintre cei mai apreciați tineri muzicieni la nivel internațional, vor susține un concert extraordinar, organizat la inițiativa ICR Bruxelles, duminică, 19 martie 2023, în clădirea Reședinței Franței din Marele Ducat al Luxemburgului.

14 Mar 2023

Burse destinate cercetătorilor, jurnaliştilor culturali şi arhitecților, oferite de Institutul Cultural Român

Institutul Cultural Român desfășoară, în luna martie, o sesiune de apeluri la candidaturi în urma cărora va oferi 11 burse destinate mai multor domenii. În urma celor patru apeluri la candidaturi lansate de ICR, persoanele interesate și eligibile pot aplica pentru

7 Mar 2023

Apel la candidaturi pentru bursele „Lucian Blaga“ care se vor desfășura în 2023

Institutul Cultural Român lansează apelul la candidaturi în urma căruia va oferi trei burse Lucian Blaga în 2023. Invităm cercetătorii interesați să depună dosarele de candidatură până în data 07. 04. 2023 la sediul Institutului Cultural Român, Aleea Alexandru

3 Mar 2023

Trio-ul timișorean JazzyBIT prezintă albumul „Drive” în Spania, cu sprijinul ICR Madrid

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Institutul Francez din Madrid, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Spaniei și al Consulatului

2 Mar 2023

Ministerul Afacerilor Externe și Institutul Cultural Român organizează peste 60 de evenimente culturale în străinătate, în contextul aniversării în 2023 a 30 de ani de apartenență a României la Francofonia instituțională

În contextul aniversării, în 2023, a 30 de ani de apartenență a României la Francofonia instituțională și a Zilei Internaționale a Francofoniei (20 martie), precum și în cadrul Lunii Francofoniei, care este marcată, în fiecare an, în luna martie, Ministerul