Răspunsul conducerii ICR la declarația prim-ministrului Victor Ponta
Domnule Prim-Ministru, Aseară, în conferința de presă a Uniunii Social Liberale (USL) în care ați comentat deciziile Curții Constituționale (CCR), ați interpelat public conducerea Institutului Cultural Român (ICR) cu următoarea întrebare: „Aş vrea să-i întreb
Conferinţa EUNIC din 2012 găzduită de ICR Londra
Joi, 28 iunie 2012, sediul ICR Londra găzduiește ediția anuală a conferinţei EUNIC – European Union Institutes for Culture. Cel mai prestigios eveniment din domeneiul diplomaţiei culturale se derulează sub titlul generic „Cultural Diplomacy in a Changing World:
Conferință de presă
Institutul Cultural Român organizează astăzi, 14 iunie, la ora 16. 30, la sediul său (Aleea Alexandru 38, București) o conferința de presă pe tema modificării prin ordonanță de urgență a Legii nr. 356/2003 privind înființarea, organizarea și funcționarea
Bilanțul participării românești la Salonul Internaţional de Carte de la Torino
Institutul Cultural Român organizează luni, 21 mai 2012, de la ora 11. 00, la sediul său din Aleea Alexandru 38, București, o conferință de presă despre bilanțul prezenței României ca țară invitată de onoare la Salonul Internațional de Carte de la Torino. La
„Moartea limbajului: scrierea necrologului limbajelor” - conferință susținută de reputatul lingvist David Crystal
Marți, 15 mai 2012, de la ora 17. 30, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” (Str. Boteanu nr. 1, Bucureşti) va avea loc conferința „Moartea limbajului: scrierea necrologului limbajelor” susţinută de reputatul lingvist David Crystal. Evenimentul
„A Jewish El-Dorado? Myth and Politics in Habsburg Bukovinae" – conferință despre istoria comunității evreiești din Bucovina
Miercuri, 9 mai 2012, de la ora 17. 00, la Colegiul Noua Europă (Str. Plantelor 21, București), va avea loc conferința „A Jewish El-Dorado? Myth and Politics in Habsburg Bukovinae susținută de David Rechter, cercetător şi lector afiliat la Institutul Oriental şi
Curatori ruși în galerii europene
Conferință dedicată programului EUNIC Russian – European Curatorial Exchange la Moscova Pe 12 și 13 martie 2012 a avut loc la Moscova conferința internațională cu tema Instruirea generației următoare de lideri culturali și curatori de artă, manifestare dedicată
Conferinţă de presă / Artiști din România la Olimpiada Culturală de la Londra – 2012
Institutul Cultural Român organizează marţi, 6 martie 2012, de la ora 11. 00, la sediul din Aleea Alexandru 38, o conferință de presă dedicată participării românești la Olimpiada Culturală de la Londra - 2012. La întâlnire vor fi prezenți Horia-Roman Patapievici,
„Abordări hermeneutice ale sculpturii brâncușiene“ / conferinţă la ICR
Marți, 21 februarie 2012, de la ora 18. 30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) va avea loc conferința „Abordări hermeneutice ale sculpturii brâncușiene, susținută de Dr. Matei Stîrcea-Crăciun, cercetător la Institutul de Antropologie „Francisc
Culture | Futures - proiect EUNIC cu participare românească la Budapesta
Pe 24 ianuarie 2012 are loc la Budapesta conferința internațională „Culture | Futures. Transitions to an Ecological Age. Tema centrală a conferinței este Culture and Eco-leadership, iar subiectele abordate au menirea de a limpezi conceptul de eră ecologică și rolul
Conferinţa „Gulagul. Ce ştim acum". Anne Applebaum în dialog cu Horia-Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu
Luni, 28 noiembrie, ora 18. 00, la sediul Institutului Cultural Român va avea loc conferinţa „Gulagul. Ce ştim acum, susţinută de Anne Applebaum, jurnalist, care va dialoga cu Horia-Roman Patapievici (ICR), şi Gabriel Liiceanu (Grupului Editorial Humanitas). Evenimentul
„Furtuni ideologice. Intelectualii și tentația ideologiei" - conferinţă la Washington D.C.
În zilele de 14 şi 15 noiembrie 2011, la Washington D. C. va avea loc conferinţa „Furtuni ideologice. Intelectualii și tentația ideologiei. Evenimentul este organizat de Center for the Study of Post-Communist Societies din cadrul University of Maryland (College Park)