Conferința „Avangardsimul românesc în context european” în Noaptea Cărților
Institutul Cultural Român de la Madrid participă pentru al șaselea an consecutiv la Noaptea Cărților/ La Noche de los Libros, ajunsă la cea de-a XX-a ediție, un eveniment literar de excepție în spațiul cultural al orașului Madrid, organizat cu ocazia Zilei
Conferința de pace de la Paris și rolul Reginei Maria
Pentru a marca Ziua Tratatului de la Trianon, stabilită prin lege la data de 4 iunie, reprezentanțele din străinătate ale Institutului Cultural Român organizează o serie de evenimente pentru a rememora contextul internațional și desfășurarea evenimentelor care
Conferința „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, susținută de Doina Lemny și Ovidiu Șandor, la Madrid
La data de 19 februarie 2023 se împlinesc 147 de ani de la nașterea sculptorului român Constantin Brâncuși și în 2023 se sărbătoresc 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), precum și Timișoara - Capitala Europeană
Atelier de povești și conferință de Ziua Limbii Române
„Limba română este matca mea, este originea mea, este patria mea, este ceea ce am purtat cu mine în toți acești ani” scrie Norman Manea, exprimând astfel dragostea față de limba română pe care o sărbătorim în fiecare an pe 31 august. Haideți să sărbătorim
Concert - conferință - expoziție „Enescu pe înțelesul tuturor"
Pentru a răspunde priorităților activității de diplomație publică și culturală pentru anul 2021 , în contextul împlinirii a 140 de ani de la nașterea lui George Enescu, Institutul Cultural Român de la Madrid prezintă un proiect inedit al baritonului Ștefan
„România-Spania. 140 de ani de relații diplomatice”: expoziție documentară și conferință științifică la Universitatea din Valladolid
În anul 2021 se sărbătoresc 140 de ani de relații diplomatice între România și Regatul Spaniei, prilej pentru a pune în lumină atât produsele de excelență ale culturii române, cât și obiectivele comune, valorile împărtășite și rezultatele obținute la
Conferință: Arta şi urbanismul la graniţele romanităţii: de la Italica la Tomis
Consulatul General al României la Sevilla împreună cu Primăria oraşului Santiponce și Muzeul de Istorie Naţională şi de Arheologie Constanţa și în parteneriat cu ICR Madrid, organizează în perioada 25 - 27 mai, în orașul Santiponce, din provincia Sevilla,
„Sergiu Celibidache 25" - Conferință dedicată Maestrului și proiecția filmului „Grădina lui Celibidache", cu ocazia Francofoniei 2021
La 25 de ani de la dispariția marelui dirijor român Sergiu Celibidache, Institulul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Institutul Francez și Ambasada Franței în Regatul Spaniei, cu sprijinul Fundației Sergiu Celibidache, organizează un eveniment cultural
Conferință online ocazionată de sărbătorirea Zilei Limbii Române organizată de Institutul Cultural Român de la Madrid
Cu ocazia Zilei Limbii Române, Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Spaniei, organizează o conferință dedicată prezenței limbii și culturii române în sistemul de educație preuniversitar și universitar
Ziua Internațională a Francofoniei: Concert-Conferință-Expoziție "Oedip pe înțelesul tututor" / AMÂNAT
Proiectul Oedip pe înțelesul tututor se derulează sub auspiciile Ambasadei Românieiîn Regatul Spaniei, în colaborare cu Muzeul Național George Enescuși Institutul Francez de la Madrid, cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei și pentru a comemora 65 de
Conferință online ocazionată de împlinirea a 140 de ani de la recunoașterea independenței României de către Spania: Relația specială dintre Casa Regală a Spaniei și Casa Regală a României în perioada regelui Alfonso al XIII-lea
Conferința va fi susținută de către Amadeo-Martín Rey y Cabieses (doctor în istorie, doctor în medicină, membru și director de publicații la Real Academia Matritense de Heráldica y Genealogía, membru corespondent al Real Academia de la Historia) și Zorann Petrovici
Sărbătorirea Zilei Culturii Naţionale la Madrid - Conferinţă
Reprezentanţa Institutului Cultural Român de la Madrid şi Ambasadei României în Regatul Spaniei celebrează Ziua Culturii Naţionale la Madrid prin organizarea unei conferinţe despre personalitatea şi opera lui Mihai Eminescu. Evenimentul este inclus în programul