Cultura contează! ICR lansează finanțările nerambursabile pentru artă vizuală și artele spectacolului: Programul Cantemir 2025
Institutul Cultural Român lansează ediția 2025 a Programului Cantemir, un program de finanțare dedicat proiectelor culturale destinate mediului internațional. ICR va acorda finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale în domeniile arte vizuale (arte
„Literatura română trece prin cea mai bună perioadă a ei”, au conchis participanții la „Retrospectiva anului editorial românesc 2024”, organizată de ICR
Vineri, 14 februarie, Institutul Cultural Român a organizat, prin Centrul Național al Cărții, „Retrospectiva anului editorial românesc 2024”, eveniment online aflat la a treia ediție, dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume și tuturor celor
„Retrospectiva anului editorial românesc 2024”, prezentată de ICR traducătorilor de limba română
Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, „Retrospectiva anului editorial românesc 2024”, eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume și tuturor celor interesați de actualitatea literară din
Ziua Culturii Române și Ziua Culturii Maghiare, sărbătorite de Institutul Cultural Român și Institutul Liszt
Institutul Cultural Român și Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București celebrează pentru a treia oară Ziua Culturii Naționale din România și Ziua Culturii Maghiare printr-un eveniment comun. Anul acesta, mini-festivalul Corzi Literare are loc în luna
Apel la candidaturi pentru bursele pentru Jurnaliști Culturali Străini care se vor desfășura în 2025
Institutul Cultural Român lansează un apel la candidaturi pentru a oferi în anul 2025 trei burse pentru Jurnaliști Culturali Străini. Invităm jurnaliștii interesați să trimită dosarele de candidatură până la data de 19 martie 2025, ora 16:00, ora României,
ICR susține primul showcase Reactor: „Drumuri spre solidaritateˮ
Institutul Cultural Român, împreună cu Centrul Cultural German din Cluj-Napoca și Institutul Francez din Cluj-Napoca, sprijină, în perioada 10-13 februarie 2025, organizarea primului showcase Reactor: „Drumuri spre solidaritateˮ / „Routes to solidarityˮ,
Institutul Cultural Român lansează „Dezbaterile VERSUS”
Institutul Cultural Român are plăcerea de a anunța debutul unei serii de dezbateri culturale, intitulate „Dezbaterile VERSUS”, un proiect care își propune să stimuleze dialogul, conversația și polemica de idei în societatea românească. Într-o epocă în
Participare românească la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam 2025
Cinematografia românească își reafirmă valoarea la nivel internațional prin participarea la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, derulat în perioada 30 ianuarie- – 9 februarie 2025, în cadrul căruia vor fi prezentate nu mai puțin de trei producții
Apel la candidaturi pentru bursele pentru Cercetători Străini care se vor desfășura în anul 2025
Institutul Cultural Român lansează un apel la candidaturi pentru a oferi în anul 2025 trei burse pentru Cercetători Străini. Invităm cercetătorii interesați să trimită dosarele de candidatură până la data de 28 februarie 2025, ora 13:00, ora României, la
Premiera mondială a spectacolului „Întoarcerea huliganului”, la ICR New York
Cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, marcată anual în data de 27 ianuarie, Institutul Cultural Român din New York organizează vineri, 31 ianuarie 2025, ora 19. 00, în premieră absolută, primul spectacol realizat vreodată după
Apel la candidaturi pentru bursele „Rezidențe pentru Traducători în Formare“
Institutul Cultural Român lansează un apel la candidaturi pentru a oferi în anul 2025 cinci burse pentru rezidenţele traducătorilor în formare. Invităm candidații interesați să trimită dosarele de candidatură până pe data de 25 februarie 2025, ora 16:00,
Filmul românesc „Spune o poezie / Tell me a poem ” proiectat în cadrul London Short Film Festival 2025
Institutul Cultural Român de la Londra susține participarea românească la ediția de anul acesta a Festivalulul de filme de scurtmetraj London Short Film Festival, care va avea loc în perioada 17-26 ianuarie, în majoritatea cinematografelor din Londra. Participarea